Regizorul ucrainean Oleg Sențov, condamnat la 20 de ani de închisoare în Rusia pentru ”terorism”, a fost transferat la Moscova din colonia nr. 8 din Labîtnanghi, aflata in peninsula Yamal, pentru un schimb cu partea ucraineană, a declarat pentru TASS o sursă familiară cu situația.

Alexey Venediktov, redactorul șef al postului de radio ”Eho Moskvî”, a confirmat că Sențov a fost transferat la Moscova, după o conversație între președintele rus Vladimir Putin și colegul francez Emmanuel Macron, care a ridicat această problemă.

Reamintim că, în august 2015, Curtea Militară a districtului caucazian din Rostov-pe-Don l-a găsit pe Oleg Sențov vinovat de organizarea unei grupri teroriste și l-a condamnat la 20 de ani într-o închisoare de maximă securitate. În același dosar a fost condamnat la 10 ani și activistul Alexander Kolcenko.

Sentov și Kolcenko au fost acuzați că au pus foc la sediul Comunității Ruse din Crimeea și la biroul partidului ”Rusia Unita” de la Simferopol. În plus, procurorii rusi l-au acuzat ca se pregătea să arunce în aer monumentul lui Lenin din Simferopol.

Condamnații înșiși consideră ca dosarul împotriva lor a fost fabricat din motive politice, iar toate probele sunt falsificate. După anexarea Crimeei, Sentov a obținut din oficiu cetățenia rusă – din acest motiv, autoritățile ruse au refuzat aterior transferul regizorului la Kiev. Sențov a declarat că nu și-a dat acordul pentru pașaport rusesc.

ONG-urile din domeniul apararii dreptruilor omului din Rusia l-au delclarat pe Oleg Sențov deținut politic al regimului Putin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Regizorul Sențov a fost transferat la Moscova pentru un posibil schimb de deținuți cu Kievul

  1. bogdan spune:

    Zeci de ani de acum incolo statul terorist condus de Pitikul Nebun va plati pt toate aceste crime !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top