Cineastul ucrainean Oleg Senţov, aflat în detenţie în Rusia pentru „terorism”, a dat asigurări, într-o scrisoare trimisă unuia dintre prietenii săi, că a „supravieţuit” celor 145 de zile de greva foamei încheiată la începutul lui octombrie, chiar dacă starea sa „nu este încă bună”, informează vineri AFP, potrivit agerpres.ro.

„Desigur, analizele mele nu sunt încă bune, însă ele nu sunt nici atât de rele ca înainte”, afirmă cineastul ucrainean într-o scrisoare trimisă la sfârşitul lui octombrie lui Nikolai Şciur, o copie a căreia a fost consultată vineri de AFP. „Nu vă îngrijoraţi prea mult, am supravieţuit”, adaugă el.

El informează că ţine încă un regim special şi ia medicamente, însă nu i se mai adminstrează un tratament prin perfuzie.

În pofida faptului că a încetat greva foamei, starea de sănătate a lui Senţov stârnea până acum îngrijorări, potrivit apropiaţilor săi, care au subliniat că abandonarea unei greve a foamei este un proces destul de complicat.

„Se pare că este pe cale să se restabilească”, a declarat Nikolai Şciur. „Nu există încă o certitudine absolută că totul se va încheia cu bine. Însă acum există o speranţă”, a subliniat el.

Oleg Senţov, care s-a opus anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, a fost condamnat în 2015, de justiţia rusă, la 20 de ani de închisoare pentru „terorism” şi „trafic de arme”, la finalul unui proces denunţat ca fiind „stalinist” de organizaţia Amnesty International. Anul acesta, cineastul s-a aflat 145 de zile în greva foamei, pentru a cere eliberarea tuturor „prizonierilor politici” ucraineni deţinuţi în Rusia.

Potrivit lui Şciur, Oleg Senţov are destulă energie pentru a lucra la cărţile şi scenariile sale, „pe unele dintre care speră să le finalizeze în două luni”.

La sfârşitul lui octombrie, Parlamentul European i-a decernat lui Oleg Senţov „Premiul Saharov”, recompensând astfel „o contribuţie excepţională la lupta pentru drepturile omului în lume”. Ţările din G7 şi numeroase personalităţi politice sau din domeniul culturii au cerut eliberarea lui.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Regizorul ucrainean Oleg Senţov declară că a „supravieţuit” celor 145 de zile de greva foamei

  1. bogdan spune:

    Specia imputita si inapoiata de suboameni condusa de Pitikul dement va plati cateva generatii de acum incolo pt toate crimele comise in Ucraina !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top