presaÎn lume a crescut presiunea asupra jurnaliștilor din partea autorităților și a sectorului privat, potrivit datelor indicelui libertății presei 2016, realizat de „Reporteri fără Frontiere”.

Potrivit organizatiei, situația libertății presei în Rusia este foarte gravă; țara se afla pe locul 148 în clasament (din 180), iar de trei ani poziția sa rămâne neschimbată.

„Cu legi draconice și blocari de site-uri, presiunea asupra mass-media independente a crescut constant de la revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012. Agențiile de știri independente au fost aduse sub control sau ștrangulate de autoritati. În timp ce canalele de televiziune continuă să inunde telespectatorii cu propaganda, climatul a devenit foarte apăsător pentru cei care pun la îndoială noul discurs patriotic și neo-conservator sau pur și simplu încearcă să faca jurnalism de calitate. Totodata, cele mai importante ONG-urile pentru drepturile omului au fost declarate „agenți străini”, afirma Reporteri fara Frontiere.Putin presa

Cele mai apropiate de Rusia ţări după indicele libertatii presei sunt Malaezia (146), Pakistan (147), Mexic (149), Tadjikistan (150) și Turcia (151).

În top 5 cele mai libere tari au intrat (în ordine descrescătoare) – Finlanda, Olanda, Norvegia, Danemarca și Noua Zeelandă. Finlanda rămâne liderul clasamentului din 2010 încoace.

Romania se afla pe locul 49, in crestere cu 3 pozitii fata de 2015 (locul 52). „Bubele” presei române sunt politizarea excesivă, mecanisme de finanțare corupte, politici editoriale subordonate intereselor proprietarului, infiltrari ale agențiilor de informații. În mass media au aparut multe instrumente de propagandă politică, fapt vizibil mai ales în anii electorali, inclusiv în 2014.

presaCele mai grave probleme cu nivelul de libertate a presei sunt în ţări precum Azerbaidjan (163), Uzbekistan (166), Iran (169), Arabia Saudita (165 ), China (176) şi Siria ( 177 ). Ultimele trei pozitii au rămas neschimbate.

Lista scurtă – trioul infernal – este alcatuita din Turkmenistan, Coreea de Nord și Eritreea.

„Evaluarea reflectă intensitatea atacurilor asupra libertății jurnalistice și independenței lor față de guverne, ideologii și interese ale sectorului privat”, – a declarat într-un comunicat de presă organizatia Reporteri fără Frontiere.

Comparativ cu anul trecut, cea mai mare creștere a libertății presei a arătat Tunisia (30 de pozitii în rating, locul 96) și Ucraina (22 pozitii – locul 107-lea). Cea mai mare deteriorare a situației a avut loc în Polonia (-29 de pozitii, locul 47) și în Tadjikistan (-34 de pozitii, 150).

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top