În pofida avertismentelor internaționale privind declanșarea unei noi curse a înarmărilor odata cu retragerea SUA din Tratatul armelor nucleare intermediare (INF – rachete cu raza medie si scurta), Donald Trump este decis să meargă mai departe.

Președintele SUA a însărcinat unui număr de agenții de stat să pregătească pentru Congresul SUA un raport privind încălcarea acordului nuclear de către Rusia, potrivit unui anunț al serviciului de presă al Casei Albe.

„Îi încredințez secretarului de stat în colaborare cu șeful Departamentului de Finanțe, Departamentului Apărării, a Comerțului și directorului serviciilor de informații să prezinte Congresului raportul cerut în conformitate cu secțiunea 1244 din Legea Apărării Naționale pentru anul fiscal 2019”, se spune în ordinul semnat de Trump.

Secțiunea menționată se referă la încălcarea tratatului de către Rusia și prevede posibilitatea unor sancțiuni suplimentare pentru aceste incalcari.

La 20 octombrie, Donald Trump și-a anunțat intenția de a se retrage din Tratatul INF din cauza nerespectării sale de către Federația Rusă.

În replica, Rusia a declarat că va lua măsuri de natură militară și tehnică dacă Statele Unite se vor retrage din tratat și că anularea tratatului va face lumea mai periculoasă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Retragerea din Tratatul INF: În pofida avertismentelor internaționale, Trump merge mai departe

  1. rsumy spune:

    Bună treabă !

    O nouă cursă a înarmărilor = falimentul Rusiei…
    🙂

  2. bogdan spune:

    Singura data cand Trump este de apreciat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top