Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va lua în considerare posibilitatea ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei numai dacă Moscova va lua măsuri pentru o cooperare cu SUA în Siria și Ucraina, potrivit unui interviu acordat Reuters.

Trump a menționat că va lua în considerare posibilitatea ridicării sancțiunilor numai dacă „ei [Rusia] vor face ceva în favoarea noastră”. De asemenea, Trump a subliniat că, în ciuda atmosferei calde de la summitul cu președintele rus Vladimir Putin, el se comportă cu Rusia mai dur decât orice alt președinte american.

Președintele american a adăugat că Putin nu i-a cerut să ridice sancțiunile americane: „Nu, nu a cerut, el nu a ridicat această problemă”.

Totusi, Trump poate ridica doar sancțiunile impuse la ordinului său. Celelalte au fost introduse de Congres prin legea „Despre combaterea dușmanilor Americii prin sancțiuni” și pot fi retrase numai cu consimțământul legiuitorilor.

Ultima dată când SUA au impus sancțiuni împotriva Rusiei a fost în aprilie. Atunci, pe lista neagra a Trezoreriei americane au ajuns Oleg Deripaska, Viktor Vekselberg, Andrei Kostin, Alexei Miller, Nikolai Patrușev și alții. De asemenea, pe lista neagră s-au pomenit si companii rusești precum UC Rusal, En + și Renova. Potrivit Bloomberg, pierderea celor mai bogați ruși din cauza sancțiunilor în prima zi lucrătoare după introducerea restricțiilor a fost de 16 miliarde de dolari.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Reuters: În ce condiții se va gândi Trump la ridicarea sancțiunilor anti-ruse

  1. ANTIPUTIN spune:

    „Totusi, Trump poate ridica doar sancțiunile impuse la ordinului său”.
    Ce sanctiuni a impus Trump ? E bine sa stim si noi.

  2. bogdan spune:

    In celula unde de asemenea va fi Sef !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top