Rusia va trebui să suporte consecinţele dacă intervine în alegerile legislative care vor avea loc în noiembrie în SUA, a avertizat marţi secretarul de stat american Rex Tillerson, aflat într-un turneu diplomatic în America Latină, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, Tillerson a declarat că există ‘numeroase modalităţi pentru ruşi de a se implica în alegeri, numeroase instrumente pe care ei le pot utiliza’.

”Şi noi remarcăm anumite comportamente. O serie de alegeri importante au loc în această emisferă a lumii în acest an, serie care se încheie cu alegerile din SUA”, a continuat secretarul de stat american.

Alegerile de la jumătatea mandatului (prezidenţial) din SUA se vor desfăşura în luna noiembrie a acestui an.

”Cred că este important să spunem în continuare Rusiei: ‘Ascultaţi, dacă voi credeţi că nu vedem ceea ce faceţi, ei bine, noi vedem şi trebuie să încetaţi. Dacă nu vă opriţi, veţi suporta consecinţele’ ”, a spus Rex Tillerson. El a recunoscut, totuşi, că în cazul în care Moscova decide să se amestece în scrutinul din SUA, este ‘foarte dificil de a o împiedica’.

Luna trecută, directorul CIA Mike Pompeo a avertizat că se aşteaptă ca Rusia să încerce să se amestece în alegerile din 2018 din SUA aşa cum a făcut, potrivit serviciilor de informaţii americane, în alegerile prezidenţiale din 2016 câştigate de Donald Trump.

Rusia neagă ferm orice amestec al său în alegerile prezidenţiale americane din 2016, iar preşedintele Donald Trump dezminte de asemenea orice legătură cu Moscova în campania electorală dinaintea acelui scrutin.

În noiembrie acest an, în SUA au loc alegeri pentru desemnarea tuturor membrilor Camerei Reprezentanţilor şi a unei treimi dintre membrii Senatului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Rex Tillerson avertizează Rusia asupra consecinţelor dacă intervine în alegerile americane din 2018

  1. Bucuresti ora exacta spune:

    Corect,nu trebuie nimeni sa se amestece în treburile interne ale unui stat.Dar s.u.a de ce se amesteca in tot mapamondul?Sunt ei oare mai cu mot?Au coarne (doua stim).Ambasadorul american tupeist nesuferit cu alti ambasadori obraznici ai coloniilor americane,mai alaltaieri tuna si fulgera pe tema justitiei Romaniei.Ce seamănă , culege!

  2. bogdan spune:

    Le trebuie taiat matzul de net la godaci ! Daca-i scoatem de pe serverele din Lumea Civilizata vor putea sa se miste doar cele 2 servere mari Chineze ! Dar daca USA si Lumea Civilizata le cere chinezilor sa nu le permita asta e greu de crezut ca vor risca sanctiuni doar pt a-i ajuta pe Porci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top