CS ONUMai multe țări membre ale Consiliului de Securitate al ONU au respins vineri un proiect de rezoluție al Rusiei ce viza încetarea operațiunilor militare ale Turciei în Siria, au indicat diplomați, citați de AFP.

Paralel, responsabili ruși și americani s-au reunit la Geneva pentru a discuta despre un armistițiu în Siria, care ar fi trebuit să intervină în această săptămână, dar pe care părțile beligerante l-au ignorat. Secretarul de stat american, John Kerry, a admis că rămâne ”încă mult de lucru” până să se ajungă la un astfel de armistițiu.

În timp ce conflictul din Siria intră în cel de-al șaselea an de la izbucnirea sa, speranțele de pace par mai mici ca niciodată, cum a recunoscut de altfel emisarul ONU Staffan de Mistura.

Rusia, aliat al regimului sirian, convocase consultări de urgență în Consiliul de Securitate pentru dezbaterea unui text care îi cere Ankarei să-și înceteze atacurile împotriva milițiilor kurde în nordul Turciei și să renunțe la proiectele sale de ofensivă terestră în Siria.

Potrivit unor diplomați, Franța, SUA, Regatul Unit, Noua Zeelandă și Spania s-au aflat printre cei 15 membri ai Consiliului care au respins proiectul Moscovei. Deoarece trei din aceste țări (Franța, SUA și Regatul Unit) au drept de veto, proiectul n-a avut aproape nici o șansă să fie adoptat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Rezoluţia Rusiei privind Siria, respinsă în Consiliul de Securitate al ONU

  1. yehudy spune:

    „cine sadeste vant, culege furtuna”
    de aceea se va deszintegra rusia 🙂

  2. Putin spune:

    „Rusia, vinovata de cele mai grave crime de raboi din ultimele decenii – Amnesty International

    Moscova neaga faptul ca loveste zone civile din Siria, dar se pare ca nu este asa si exista si dovezi in acest sens.
    Amnesty International a declarat pentru Sky News ca Rusia este vinovata de cele mai grave crime de razboi din ultimele decenii.
    Organizatia care apara drepturile omului sustine ca in ultima saptamana avioane de razboi rusesti au fost directionate intentionat catre civili si salvatori din Siria.
    Tirana Hassan, de la Amnesty International, a mentionat ca atacurile sunt in curs de desfasurare si ca vizeaza scoli, spitale si case ale civililor.
    Aceasta a precizat ca bombardarea tintelor civile de catre fortele rusesti au fost in sine crime de razboi, dar a atentionat ca au rapoarte a altor atacuri in care au fost raniti si ucisi salvatori si civili care incercau sa evacueze mortii si ranitii.
    Kremlinul neaga ca a lovit zone civile, insistand ca bombele au fost lansate numai pe obiective teroriste.
    Cu toate acestea, jurnalistii de la Sky News spun ca probele obtinute de ei demonstreaza opusul. Ei vorbesc despre imagini filmate in Alep acum cinci zile si arata ce a ramas in urma a ceea ce a fost un atac aerian rusesc.
    In imagini se mai vede cum trupul unui copil de cinci ani, Omar, este scos de sub daramaturi. Fratele sau geaman, sora si mama sa au fost, de asemenea, ucisi, in urma atacului.
    Salvatorii spun ca atacurile au loc zilnic si ca zonele civile sunt lovite de bombe.
    Avand in vedere aceste conditii, numarul oamenilor ajunsi in taberele de refugiati din interiorul Siriei si de la granita cu Turcia este in continua crestere.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top