Serbia ar trebui să-și lege mai strâns politica externă de cea a Uniunii Europene, inclusiv în raporturile cu Rusia, a apreciat Parlamentul European într-o rezoluție adoptata astazi, în care a evaluat eforturile Serbiei de a se apropia de UE, cu eventuala aderare în viitor.

Deputații Parlamentului European sprijina ideea integrarii Serbiei în UE și au cerut promovarea activă a acestei decizii strategice în rândul societății sârbe. Ei au subliniat, de asemenea, eforturile Serbiei de a normaliza relațiile cu Kosovo și de a promova un dialog care să contribuie la realizarea unui acord cuprinzător in scopul normalizarii relatiilor cu fosta provincie.

Eurodeputații consideră că orice acord viitor va fi acceptat numai cu acordul reciproc dintre Serbia și Kosovo și ținând seama de stabilitatea generală în regiune și de dreptul internațional.

În același timp, deputații europeni cer autorităților sârbe să intensifice eforturile de reformare a statului de drept, de intensificare a luptei împotriva corupției și crimei organizate și de continuare a  reformarii administrației de stat, pentru ca aceasta să devină mai neutră din punct de vedere politic.

„Serbia ar trebui, de asemenea, să fie mai coerentă în politica externă și de securitate a UE, inclusiv în ceea ce privește Rusia și în cadrul Organizației Națiunilor Unite”, se arată în rezoluție.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Rezoluție PE: Eurodeputații i-au amintit Serbiei despre ”șezutul în două bărci”

  1. xyulescu spune:

    Parlamentul european are dreptate, Serbia nu trebuie sa steie cu curul in doua barci, ea poate sta cu picioarele intr-o barca cu Rusia si sa isi tina curul aplecat pe barca europeana pina o umple cu neo-liberalismul cacaniu ca fascismul sorosist

    • Clau spune:

      Pai da godace dar daca Serbia face cum grohai, tu si neamurile tale ce mai mancati? Voi rusnacii specia idiot cretina de mancatori de rahat o sa muriti de foame!

  2. bogdan spune:

    Adik stau cu kurul in 2 luntrii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top