Roger AltmanSancțiunile economice impuse de UE și SUA împotriva Rusiei după anexarea Crimeei și agresiunii militare împotriva Ucrainei, acționeaza asupra Rusiei mai puternic decât pare, a declarat pentru Bloomberg Roger Altman, fostul secretar al Trezoreriei SUA și fondatorul societății de investiții Evercore Partners Inc.

„O multime de oameni nu-și dau seama cât de slaba este Rusia în realitate”, – a declarat Roger Altman.

Printre problemele pe care le enumeră fostul secretar al Trezoreriei este declinul rapid al populației Rusiei, sistemul bancar fragil și o valută slaba, care în ultimul an a pierdut jumătate din valoarea sa. Potrivit lui Altman, Rusia este „în pragul colapsului”.

Datoriile externe ale Rusiei devin prea scumpe după ce SUA și UE au blocat băncilor și companiilor rusești accesul la piețele financiare globale. Nici în acest an ele nu vor avea acces la credite in afara Rusiei, atat de necesare pentru plata obligațiilor financiare. În plus, țara se confruntă cu un deficit bugetar acut.

În același timp, președintele rus Vladimir Putin face abuz de răbdarea rușilor care suferă de pe urma celei mai grave recesiuni din 2009, care se dezvoltă rapid pe fundalul prăbușirii prețurilor la petrol la cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani, afirma fostul ministru de finante al SUA.

„Putin priveştela lunga istorie a suferintelor poporului rus și speră că răbdarea lor este fara margine. Dar se înșeală” – spune Altman.

El a adăugat că Rusia este mult mai integrată în sistemul financiar global decât Coreea de Nord. Prin urmare, sub presiunea sancțiunilor, sistemul bancar rusesc s-ar putea prăbuși. Și atunci Kremlinul va trebui să caute compromisuri politice pentru reconstruirii țarii.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 4,86 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top