mereRusia ar putea anula toate restricțiile fitosanitare privind livrările de mărfuri moldovenești. Un acord preliminar în acest sens a fost atins la discuțiile de la Moscova, între co-președinții Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, vicepremierii Octavian Calmîc și Dmitri Rogozin, scrie Newsmaker.

Ca urmare a reuniunii comisiei interguvernamentale, care a avut loc la 29 noiembrie, cele două părți au semnat un plan de dezvoltare a relațiilor comerciale și economice pentru anii 2016-2017.

Potrivit lui Octavian Calmîc, lucrările comisiei interguvernamentale privind cooperarea comercial-economică au fost de succes pentru ambele părți. El a subliniat că Rusia și Moldova au elaborat un plan de eliminare a restricțiilor comerciale rusești pentru 19 categorii de produse (vinuri și produse agricole moldovenești). Se presupune că restricțiile vor fi ridicate în primul trimestru al anului viitor, după o întâlnire a președinților Moldovei și Rusiei.

În plus, în planul dezvoltarii relațiilor bilaterale sunt prevazute măsuri în domeniul vamal, transport, energie și relații în cadrul CSI.

Următoarea ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse va avea loc în 2017, la Chișinău.

În toamna anului 2013, înainte de parafarea Acordului de Asociere a Moldovei cu UE, Moscova a impus un embargo asupra vinului moldovenesc. În vara anului 2014, în ajunul semnării documentului, Federația Rusă a interzis livrarile de fructe și conserve din carne moldovenești.

Astfel, interdicția a inclus titlurile de bază ale exporturilor moldovenești în Federația Rusă. În septembrie 2014, Rusia a impus taxe de import pentru anumite mărfuri, cum ar fi produsele alimentare, mobilier și alte grupuri de produse. Ca urmare, cifra de afaceri a schimburilor comerciale dintre cele două țări, în comparație cu anul 2012, a scăzut cu aproape jumătate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

3 Responses to Rogozin promite să ridice embargoul asupra produselor alimentare moldovenești

  1. bogdan spune:

    In schimb produsele Moldovei au patruns free pe piata UE unde au gasit desfacere chiar mai buna decat la Porci ! Asa ca Moldova va exporta si la porci dar desfacerea principala tot in Lumea Civilizata se face !

  2. mocanu dan spune:

    RUSNACII CRAPA DE FOAME FARA GRADINA DIN MOLDOVA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top