Preşedintele iranian Hassan Rohani a afirmat vineri că SUA trebuie să-şi înceteze prezenţa militară în Siria, în timp ce şeful statului turc Recep Tayyip Erdogan este ”extrem de iritat” de politica americană în ţara vecină aflată în război, iar liderul rus Vladimir Putin consideră că regimul de la Damasc ”are dreptul” să preia controlul întregului teritoriu naţional sirian, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Cei trei lideri s-au întâlnit vineri la Teheran pentru a decide soarta provinciei siriene Idlib (nord-vest), ultimul mare bastion al opoziţiei active faţă de regimul lui Bashar Al-Assad. Moscova şi Teheranul susţin regimul de la Damasc, iar Ankara este de partea rebelilor.

Potrivit AFP, care citează date ale ONU, circa trei milioane de locuitori trăiesc în provincia Idlib şi în câteva enclave insurgente în provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia. Aproape jumătate dintre ei sunt persoane strămutate.

”Prezenţa ilegală şi interferenţa Americii în Siria, care a dus la continuarea insecurităţii în ţară, trebuie să înceteze imediat”, a declarat Rohani la începerea reuniunii, potrivit televiziunii de stat iraniene, citată de Reuters.

Rohani a precizat că bătălia în Siria va continua până când militanţii vor fi daţi afară din întreaga ţară, în special din Idlib, dar că orice operaţiune trebuie să evite pierderile în rândul civililor.

”Combaterea terorismului la Idlib este o parte inevitabilă a misiunii ce constă în reinstaurarea păcii şi a stabilităţii în Siria”, a subliniat preşedintele iranian.

Potrivit lui Rohani, Iranul a intrat în conflictul din Siria ”numai la invitaţia guvernului sirian”. ”Doar cooperarea cu guvernul legitim sirian este eficientă, iar alte opţiuni doar vor înrăutăţi situaţia”, a adăugat el, criticând decizia SUA şi a unor ţări europene de a-i sprijini pe rebeli.

”Obiectivul nostru este încetarea războiului civil, precum şi întoarcerea în ţară a refugiaţilor şi schimbul de prizonieri”, a mai spus Rohani, făcând apel în acelaşi timp la ajutor, notează DPA.

La rândul său, Erdogan a afirmat că Turcia este ”extrem de iritată” de sprijinul SUA faţă de o organizaţie ”teroristă” în Siria. În opinia sa, Washingtonul încearcă să permanentizeze prezenţa miliţiei kurde siriene YPG la est de fluviul Eufrat.

Erdogan este de părere că o ofensivă împotriva Idlib ar provoca ”o catastrofă, un masacru şi o dramă umanitară”. ”Nu vrem deloc ca Idlib să se transforme într-o baie de sânge”, a declarat preşedintele turc, citat de AFP.

Turcia şi-a atins capacitatea de a prelua refugiaţi, a afirmat Erdogan, semnalând astfel reticenţa Ankarei de a mai admite migranţi pe teritoriul său în cazul unui aflux de persoane din Idlib. În Turcia sunt deja circa 3,5 milioane de refugiaţi sirieni, precizează Reuters.

Prin urmare, Erdogan a făcut apel la un armistiţiu în Idlib, dar Putin se opune.

”Guvernul sirian are dreptul de a prelua sub controlul său totalitatea teritoriului său naţional, şi trebuie să facă acest lucru”, a declarat la rândul său Putin, citat de AFP.

Preşedintele rus a acuzat ”elementele teroriste din Idlib de continuarea provocărilor, a raidurilor cu ajutorul dronelor şi a bombardamentelor”. ”Nu putem ignora (…) Trebuie să soluţionăm împreună această problemă”, a adăugat el.

Intervenţia militară rusă începută în 2015 în sprijinul regimului a schimbat total datele războiului în Siria, readucându-l pe poziţie pe preşedintele Bashar Al-Assad, care se afla până atunci în dificultate faţă de rebeli.

La încheierea summitului, Putin a declarat că a discutat cu omologii săi iranian şi turc ”măsuri concrete pentru stabilizarea, pe etape, a zonei de dezescaladare în Idlib, care prevede îndeosebi posibilitatea, pentru cei care sunt dispuşi la dialog, de a ajunge la un acord”.

Potrivit unui comunicat oficial, Iranul, Turcia şi Rusia au convenit vineri la Teheran să soluţioneze soarta provinciei rebele siriene Idlib ”în spiritul de cooperare ce caracterizează procesul de la Astana”, lansat de către cele trei ţări pentru a încerca să readucă pacea în Siria.

În scurtul lor summit de la Teheran, cei trei lideri s-au menţinut pe poziţiile lor: Rohani şi Putin au insistat asupra necesităţii de a continua ”lupta împotriva terorismului” în Siria, limitând pe cât posibil pierderile în rândul civililor, iar Erdogan a cerut ”un armistiţiu” la Idlib.

În timp ce comunitatea internaţională se teme de o catastrofă umanitară fără egal de la izbucnirea, în 2011, a conflictului sirian în caz de asalt al trupelor loialiste masate în jurul Idlib, cei trei lideri nu au convenit asupra unui armistiţiu.

Ei au respins însă ”orice tentativă ce duce la fapte împlinite în teren sub pretextul luptei împotriva terorismului şi şi-au exprimat hotărârea de a se opune proiectelor separatiste ce vizează subminarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Siriei”, se mai spune în comunicat, potrivit AFP.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

8 Responses to Întâlnire Rohani, Erdogan și Putin. Toți trei deranjați de politica SUA

  1. ion spune:

    Trei dictatori par ca s-au imprietenit dar aparentele sunt inselatoare. Pacat de viata din ce in ce mai grea pe care o au popoarele conduse de acesti demolatori ai drepturilor omului.

  2. Vlad Gelu spune:

    Americanii sa se duca in Afganistan, Libia acolo unde au instaurat „democratia” si este liniste !😀

    • bogdan spune:

      Prostaneee ! Pai USA este in Afganistan de pe vremea lui Bin Laden ! Asta pt neuronul tau stingher ! Pe acolo v-ati luat-o voi pe cocoasa prin anii 80 ai secolului trecut cand ati plecat cu codita aia mica si rasucita intre picioara si cu susturi in fund de la afgani !

  3. bogdan spune:

    E ciudat ca si cele 3 state teroriste nu se inteleg intre ele care si cum sa ucida ! Iar USA priveste la acesti pigmei dementi cu mila…

    • carstea spune:

      Adica americanilor le este mila de rusi!?

      • rsumy spune:

        Rusia, pe vremea lui Stalin, funcționa pe baza coerciției:
        „Nu faci ce-ți cer, mori !”
        [Gulaguri = muncă cu sclavi]

        Rusia, pe vremea lui Putin, funcționeaza pe baza de bani:
        „Nu ma plătești, nu muncesc !”
        [Putin are mare foame de $]

        America îi are la degetu’ mic pe rusnaci: anunta mâine ca pune la vânzare petrolul din rezerve si scade barilul la $20 !!!
        Hi hi hi…
        🙂

      • bogdan spune:

        Pai cum se uita un elefant la maimutele din jur ? Cu ingaduinta si mila !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top