rubleRubla a coborât luni la un minim istoric faţă de dolar pentru a doua şedinţă consecutiv, din cauza intensificării luptelor din estul Ucrainei, care creşte probabilitatea ca Uniunea Europeană să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei.

Rubla este în declin cu 0,7%, la 37,395 unităţi pentru un dolar, după ce în timpul tranzacţiilor a atins un minim istoric de 37,45 unităţi pentru un dolar, relatează Bloomberg

În acelaşi timp, randamentul obligaţiunilor pe termen de zece ani, în monedă locală, a crescut cu 0,11 puncte procentuale, la 9,91%.

Indicele bursier Micex a crescut însă cu 1%, susţinut de titlurile companiilor din sectorul energiei, inclusiv ale Gazprom. Deprecierea rublei are un efect pozitiv asupra profiturilor acestor companii.

Temerile legate de noi sancţiuni din partea Uniunii Europene afectează rubla. Rebelii reuşesc să câştige teren în estul Ucrainei aşa că, din perspectiva UE, escaladarea conflictului are loc”, a declarat Vladimir Miklaşevski, analist la Danske Bank în Helsinki.

Tranzacţiile cu opţiuni în ruble indică o probabilitate de 60% ca moneda să ajungă la 40 de unităţi pentru un dolar, în următoarele şase luni, potrivit datelor Bloomberg.

În acest an, rubla s-a depreciat cu 12% faţă de dolar, cel mai mult în rândul a 24 de monede ale unor state emergente analizate de Bloomberg, după peso-ul argentinian.

Potrivit estimărilor analiştilor, economia Rusiei se va contracta cu 0,2% în trimestrul al treilea.

Acţiunile Rosneft, cel mai mare grup petrolier din Rusia, au avansat cu 2,4%, iar titlurile Gazprom cu 1,9%.

„Rubla slabă va avea ca efect creşterea semnificativă a veniturilor exportatorilor, în timp ce costurilor nu se vor modifica”, a declarat Elbek Dalimov, trader la Aton Capital în Moscova.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top