mh17Rudele victimelor dezastrului avionului Boeing 777 din Donbas, care au aflat concluziile raportului Grupului internațional de Investigație despre implicarea Rusiei în tragedie, cer autoritatilor ruse sa raspunda in fata justitiei. În special, ei cer extradarea vinovatilor, iar pentru aceasta, Olanda ar trebui sa folosească toate pârghiile disponibile pentru a convinge Moscova sa coopereze.

Gabriel van den Brink, profesor de Științe Politice la Universitatea din Tilburg, care a pierdut în accidentul MH un coleg și prieten apropiat, într-o conversație cu corespondentul „Novaia Gazeta” și-a exprimat speranța că Moscova va fi chemata la răspundere dupa ce numele autorilor vor fi facute publice. „Desigur, foarte, foarte mulți olandezi au fost înclinați dupa dezastru să dea vina pe Rusia. Și continuă să dea vina. Dar noi putem sa greșim, de aceea trebuie să așteptam până când anchetatorii ne vor da numele vinovaților – .. Cei care au apăsat pe buton, cei care au dat ordinul, cei care au ascuns și încă mai ascund adevărul „- a declarat Gabriel van den Brink.

Potrivit profesorulului, guvernul olandez este acum „forțat să găsească un echilbru între interesele cercurilor de afaceri, care nu vor să strice relațiile cu Rusia și interesele societății olandeze, care cere tragerea la raspundere a Moscovei”. „Așa că guvernul nostru este acum prins la mijloc, dar, cu toate acestea, am încredere în el și noi știm că, mai devreme sau mai târziu, cei responsabili vor fi identificați și deferiți justiției” – afirmă Van Den Brink.

”Comandantul suprem Vladimir Putin este cel responsabil”Putin militari

Hans de Borst, tatăl pasagerei în vârstă de 17 ani care a murit in urma accidentului MH17, sustine că pentru rudele victimelor nu a fost o surpriză faptul că lansarea rachetei Buk a fost realizată de separatiști, „dar faptul că racheta era adusa din Rusia deschide o perspectivă cu totul nouă pentru ancheta penală..

„Desigur, cred că acești oameni nu au vrut să tragă într-un avion civil, iar Kremlinul nu le-a dat ordinul acesta, de aceea astăzi s-a spus că anchetatorii  nu au de sustinut acuzatii la adresa Rusiei. În același timp, înțelegem că comandantul suprem, Vladimir Putin, este responsabil pentru că armele din țara sa au ajuns în Ucraina și au ucis rudele și prietenii noștri „, – a spus De Borst

El consideră că cei responsabili de accident se ascund în Rusia. Potrivit lui, guvernul rus nu ar trebui să-i ascundă acum, „când toată lumea știe unde duce urma”. În plus, Olanda are posibilitatea de a influența Moscova să-i predea pe cei vinovați, spune tatăl victimei. „Multe rude deja cer schimbări în relațiile noastre oficiale cu Rusia, și eu vreau acelasi lucru. Cel puțin trebuie să-l retragem pe ambasadorul nostru de la Moscova. Asta nu ne va aduce mai aproape de extradarea autorilor, dar îi va arăta Kremlinului cât de hotarati suntem”- a precizat De Borst.

„Putin – fii bărbat și recunoaste!”

Pete Plyug (membru în consiliul coordonator al rudelor victimelor MH17, care a pierdut un frate și pe soția sa) este profund indignat de faptul că Rusia abai dupa doi ani de la accident a trimis datele radarelor, care sustin ca ”nicio racheta nu a fost lansata de pe teritoriul separatistilor”.

„Unde ați fost toți acești doi ani cu radarul vostru? (…) Pare o bătaie de joc. Cum sa dansezi pe mormintele oamenilor. La naiba, pentru acest lucru ar trebui să le fie rușine! Ce vor sa obtina cu acest lucru? Doresc iar sa distraga atenția publicului?!” – spune revoltat Pete, citat de „Novaia Gazeta”.

putin umilitEl consideră că partea rusă ar trebui să fie trasa la răspundere pentru implicarea în prăbușirea avionului din Malaezia. „Nu, eu nu dau vina pe întreaga Rusie, pe oamenii simpli. Dar ei au lideri, exista executantii, cu ei ar trebui sa incepem, așa ar trebui sa înceapa cooperarea. Daca au facut-o oamenii tai, atunci fii barbat și recunoaste: „Da, au fost ai nostri!”- insista Pete Plyug.

În același timp Robbie Ulers, care a pierdut în accident o nepoată, nu crede ca autoritățile ruse sunt implicate în tragedie. „La urma urmei, nici președintele și nici ministrul nu au dat ordinul sa le faca cadou acel Buk baietilor din DNR. Cred ca livrarea a fost rezolvată la un nivel inferior – unii comandanți militari au decis și au transmis” – a spus Ulers.
Cu toate acestea, el consideră că guvernul rus ar trebui să facă tot posibilul pentru a furniza datele solicitate grupului internațional de investigație și sa-i predea pe cei care se afla în spatele doborârii MH17.

„Rusia are acum oportunitatea sa schimbe această pagină întunecată din istoria sa. Aș dori să văd ca face acest gest puternic din propria vointa…”, mentioneaza Ulers.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

9 Responses to Rudele victimelor accidentului MH17: ”Putin, fii bărbat și recunoaște!”

  1. Catun spune:

    Papusa nada nimeni, „proto-fascisti benderisti” daca au existat vreodata sunt oale si ulcele acum. De unde stiu? Am dovezi. :))
    Voi nu stiti ce este o dovada. Nici Putin nu stie cat de mic a ajuns. Si asa era pitic.

  2. putin spune:

    „Putin – fii bărbat și recunoaste!” – Singurul lucru corect in propozitia asta este numele agresorului. Dar sa-i ceri sa fie barbat si sa mai si recunoasca, asta e deja prea mult! E imposibil!

  3. bogdan spune:

    Ospiciul Lumea Rusa este cel mai mare stat terorist din lume !

    • nada spune:

      ZAU? Rusia este cel mai mare stat terorist?
      Faptul ca este cel mai mare stat , se stie foarte bine, doar problema propagandistilor idioti ca tine este ca NU Rusia a creat si finanteaza terorismul international reprezentat de ISIS, ci tocmai Satanele de la Washington care RECUNOSC singure acest lucru, tocmai ca sa dovedeasca lumii ca tu esti un IDIOT care nu stie ce vorbeste!
      EU STIU si uite aici:

      • mocanu dan spune:

        A-TI RECUNOSCUT DOBORIREA AVIONULUI SUD COREAN DE CATRE UN MIG IN KURILE?DAR PE CEL POLONEZ DE LA SMOLENSK?DAR SUBVENTIONAREA ORGANIZATIEI TERORISTE ELIBERAREA PALESTINEI SAU A ALTOR ORGANIZATII MARXISTE?TU CREZI CA NOI ESTICII NU VA STIM ,CA DE ,DIN PLANU ASTA NU ERAM SI NOI STRAINI

      • Catun spune:

        Sa recapitulam, Rusia este cel mai mare stat terorist deoarece: Moldova, Cecenia, Georgia, Ucraina, MH17, Siria.
        Plus ca Rusia ocupa ilegal Transnistria ca sa terorizeze Moldova.

        Si teoria asta a lui Hillary ca mujahedinii din 90 s-au intors dupa 25 de ani ca sa faca ISIS nu e suficienta. Teroristii ISIS sunt tineri si cei mai multi sunt cetateni rusi.

        V-ati facut videouri noi ca sa mintiti mai tare, mujicilor?

  4. rsumy spune:

    „Cred ca livrarea a fost rezolvată la un nivel inferior – unii comandanți militari au decis și au transmis” – a spus Ulers.

    Ce idiot…

  5. Mitica spune:

    Ce naivi mai sunt si „occidentalii” astia! Nu isi dau seama macar o clipa cu cine au de a face!
    O sa recunoasca dupa 50 de ani , iar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top