
Rusia a trimis în Serbia un batalion de rachete antiaeriene S-400 şi o baterie de ‘Panţîr-S’ (sistem de apărare antirachetă) unde vor participă la exerciţii comune pe teritoriul altui stat, până acum Moscova neparticipând cu astfel de echipamente la manevre organizate în afara ţării, informează miercuri agenţia de presă TASS, citând un comunicat al Ministerului Apărării rus.
‘Unităţi de apărare antiaeriană cu sisteme de rachetă S-400 (sol-aer) şi sisteme de rachetă şi tunuri ‘Panţîr-S’ au fost transportate cu avioane-cargo ale Forţelor aerospaţiale ruse în Serbia pentru a participa la a doua etapă a exerciţiilor comune ruso-sârbe de apărare aeriană „Slavianski şcit – 2019” („Scutul slav-2019”), precizează ministerul în comunicat.
Este prima dată când sisteme de acest tip sunt trimise în străinătate pentru manevre, potrivit sursei menţionate. Cu toate acestea, astfel de armamente sunt desfăşurate în Siria unde şi-au dovedit eficienţa, potrivit AFP.
S-400 este un sistem de rachete antiaeriene, în timp ce ‘Panţîr-S’ este un mijloc mobil de apărare antiaeriană. Ele vor fi desfăşurate la baza Batajnica pentru exerciţii care se derulează între 23 şi 29 octombrie.
Vicepremierul rus Iuri Borisov declarase anterior că Serbia este interesată în achiziţionarea de sisteme antiaeriene de rachete şi tunuri ‘Panţîr-S’, conform media ruse.
Într-o declaraţie făcută sâmbătă cu ocazia festivităţilor prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea Belgradului de trupele fasciste, preşedintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că Serbia îşi consolidează armata ‘nu împotriva cuiva, ci pentru a-şi apăra libertatea, ţara, oamenii’, potrivit TASS.
În Balcani, Serbia este principalul aliat al Rusiei, care susţine Belgradul în special în dosarul Kosovo. În regiune, Moscova nu este percepută într-o lumină favorabilă şi se consideră că a pierdut din influenţă prin faptul că Muntenegru a aderat la NATO în 2017.
Desfăşurarea acestor tipuri de armament rusesc ultramodern în Serbia apare ca un afront la adresa Alianţei Nord-Atlantice. La fel ca recenta achiziţie a S-400 de către Turcia, remarcă AFP.
Ankara a cumpărat sistemul antiaerian rusesc în pofida protestelor Washingtonului, care a apreciat că aceste arme nu sunt compatibile cu dispozitivele NATO, organizaţie din care Turcia face parte. Potrivit Moscovei, un nou contract de vânzare a unor sisteme S-400 suplimentare către Turcia este deja în etapă de negociere cu Ankara.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Foarte bine ! Serbia a trait odata experienta cumplita a „prieteniei” cu occidentul aflat sub papucul Beshingtonului …si a invatat din experienta ei ca dupa besiia urneaza cacatul, asa ca au hotarat corect sa se protejeze de catastrofa pe care cacatii de la Beshington o acorda cu mare placere mai ales prostilor care se cred „aliati strategici”.
Asta in timp ce Moscova a aratat intregi lumi in cazul Siriei ca isi apara prietenii in momentele decisive pentru soarta lor.
Asa ca re-orientarea Serbiei catre Rusia dovedeste multa inteligenta in interpretarea realitatii dar si mult spirit practic corect orientat.
Carati si voi foametea de la unii la altii ! Si Serbia din cauza populismului desantat a ajuns in mizerie ! In 1990 noi romanii emigram acolo caci aveau salarii de 4-5 ori mai mari decat la noi…in acest moment salariile la ei sunt la jumatate decat la noi si sarbii lucreaza la noi in zona Banatului Timisoarei…idiotule !
Nu stiam ca Bestiile Sataniste de la Beshington care au bombardat ILEGAL Iugoslavia ar fi fost po-puli-isti desantati …eu stiam ca Socialismul model IUGOSLAV s-a dovedit a fi cea mai buna oranduire Sociala din iustoria umanitatii, si pentru asta a trebuit sa fie distrusa ca nu cumva acest model de socialism sa se raspandeasca si in tarile din jur, fapt care strica planurile Marilor Satane.
Noroc ca Socialismul dupa model Iugoslav a fost preluat de China …si iata ca astazi China este CEA MAI MARE PUTERE ECONOMICA< POLITICA si MILITARA de pe toata planeta …si de sus de tot se va cufuri pe jobenul bancsterilor satanisti ai Americii …razbunand crima comisa impotriva Iugoslaviei . care prin Serbia va intra in Uniune Euirasiatica …si astfel Serbia va fi condamnata alaturi de sora ei Rusia … la BOGATIE si PROSPERITATE vesnica!
Măi Savule daca era asa de perfecta Iugoslavia asta nu disparea la fel cumba disparut URSS-ul.Nu stiu daca intelegi tu dar perfectiunea lor a crăpat.Daca iti place sa visezi la trecut nu pot decat sa iti doresc succes.Benzinaria Federala Rusia este un stat esuat.Daca nu intelegi cum vine cu esuarea atunci afla ca sunt vai de mama lor.Polonia sau fostele state baltice,Ungaria sau Romania au depasit imperiul lui Putin la toate capitolele.Nu te chinui sa raspunzi.Incearca cumva sa scrii pe la Kisinau,poate ai mai mult noroc
Privitor la socialismul dupa modelul iugoslav bati campii.China a preluat tehnologie occidentala si in concluzie cu acceptul Occidentului produce de la masini,telefoane,tablete pana la trenuri de mare viteza.Daca prelua de Jugoslavia facea nunai supozitoare,iar daca preluau de la ruşi vindeau nunai minerale,materie prima si nimic mai mult.Hai mai citeste cateva biblioteci si poate ai sa intelegi cumva ca nu este asa cum scrii
Ba tu nu doar ca esti idiot dar mereu tii sa si demonstrezi asta ! Pana va depasi China pe USA va mai trece ceva vreme ! Militar USA este la ani lumina inaintea celor cu ochii oblici ! Nu stiu vreun portavion chinez care sa stea pe langa coastele USA ! Invers se intampla de vreo 7 decenii … USA are avioane invizibile radar de peste 4 decenii pe cand China abia viseaza sa le construiasca acum cu motoare de la voi godacii care sunt vai mama lor, USA a trimis oameni pe Luna inca de acum 5 decenii iar China cand o va face ? USA are deja 3 sonde spatiale ce au parasit deja sistemul solar iar China ?…si lista poate merge la nesfarsit … vai mama ta de godac inapoiat
Pe vremea URSS voi aveati salarii aproape duble in comparatie cu noi in Ro ! Acum salariul minim la noi este de 2,5 ori mai mare decat la voi ! Acesta e nivelul de „dezvoltare” la care va duce populismul prostia si Pitikul cracanat atomic… Mergeti asa inainte spre foametea finala 🙂
Esti la fel de luminat la minte ca noaptea fara luna!
Daca Serbia este jos …este din cauza ca a distrus-o Organizatia Criminala de Agresiuni ILEGALE numita NATO..comandata de la Beshington ….si asta sarbii NU VOR UITA in veci vecilor!
Si nu uita ma protane ca salariile voastre nu sunt bazate pe economia voastra care este INEXISTENTA…ci pe datorii pe cre trebuie sa le RETURNATI cu valoarea MUNCII VOASTRE , datorii pe care tara voastra NU are cu sa le plateasca altfel …decat vanzandu-va pe voi prostii ca si CARNE de TUN…si uite asa se scapa planeta de prosti ca tine …iar sotii si fetele tale vor fi „fericite” de un arab cu sula mare …si te vor pastra in amintire ca prostu care le-a distrus viitorul
Ba godace ! GDP ul si salariile nu sunt date de datorii cum un godac inapoiat ca tine crede ? Iar daca tot o tii cu idiotenia asta afla ca voi porcii aveti exact dublu datorie externa decat Romania ! De asta ce mai grohai ! Ia foloseste-ti singurul neuron din dotare si verifica pe Google ! Apoi noi macar avem PIB din productie pe cand voi din vanzare de materii prime ! De asta sunteti si asa inapoiati ! Degeaba ati furat cel mai mult Pamant pe Terra ca voi ca specie tot niste putori nenorocite sunteti ! Traiti doar din furat !