SavcenkoAutoritățile ruse au stabilit pentru 30 iulie data începerii procesului femeii pilot Nadia Savcenko, deputat în Rada Supremă de la Kiev (parlamentul), deținută de Moscova de peste un an și care riscă până la 25 de ani de închisoare, relatează AFP.

Pusă sub acuzare pentru uciderea a doi jurnaliști ruși în estul Ucrainei, Savcenko va fi judecată de un tribunal din orașul rus Donețk, situat chiar în apropiere de frontiera ruso-ucraineană, au anunțat autoritățile locale, potrivit Agerpres.

Acesta este „cel mai rău scenariu posibil”, a afirmat unul din avocații săi, Mark Feighin, într-un mesaj pe Twitter, explicând că el are nevoie să obțină permisiunea Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) pentru a se deplasa acolo, deoarece orașul este situat în zona de frontieră și are un regim special.

De fapt, numai 200 de kilometri separă orașul rus de omonimul său ucrainean, devenit bastion al rebelilor separatiști proruși și capitală a autoproclamatei „republici populare” Donețk.

În vederea procesului, tânăra ucraineană (34 de ani), deținută până acum într-o închisoare din Moscova, a fost transferată săptămâna trecută într-un penitenciar de pe Rostov pe Don, în sudul Rusiei.

Considerată inițial drept „complice” în cazul celor doi jurnaliști uciși de un tir de mortiere, ea este acuzată acum de a fi „coexecutor al crimei cu premeditare”, pentru că a ajutat la direcționarea tirurilor forțelor ucrainene, potrivit anchetatorilor ruși.

Arestată la începutul lunii iulie 2014 pe teritoriul ucrainean, Savcenko i-a acuzat pe rebeli că au capturat-o și livrat-o autorităților ruse. Ea a ținut 84 de zile greva foamei pentru a protesta împotriva încarcerării sale.

 

Numeroși lideri occidentali i-au cerut în repetate rânduri președintelui rus Vladimir Putin eliberarea femeii pilot ucrainene.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top