vodca si rosiiRusia a devenit lider mondial printre tarile in care se inregistreaza cel mai mare numar de decese (30%) legate de consumul de alcool, precum și cea mai mare rata de creștere a alcoolismului în rândul tinerilor, potrivit datelor cuprinse în raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care acoperă perioada 1992-2012.

Datele pentru Rusia sunt incluse în raportul comparativ asupra nivelului consumului de alcool în țările care aparțin acestei organizații, deși procesul de aderare a Rusiei la OCDE a fost înghețat în 2013 pentru o perioadă nedeterminată.

Potrivit OCDE, în ultimii 20 de ani, consumul de alcool în țările dezvoltate a scazut în medie cu 2,5%. În 2012, în țările care fac parte din OCDE, consumul pe cap de locuitor a reprezentat in medie 9.1 litri de alcool pur pe an, iar această cifră a fost depășita în Estonia, Australia și Franța, unde pe cap de locuitor se consuma aproximativ 12 litri pe an. Cel mai putin se bea în Israel, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Canada, Turcia și Indonezia.

Raportul constată că, în ciuda scăderii generale a consumului de alcool, in multe țări se observa o tendinta opusa. Lider dupa rata de creștere a alcoolismului în rândul tinerilor este Rusia, urmată de Estonia, India și China.

Aceeasi tendință alarmantă a apărut, de asemenea, în Norvegia, Islanda, Polonia, Suedia, Finlanda, Regatul Unit și Irlanda. În același timp, tot mai puțin se bea in randul tinerilor italieni, francezi și sloveni, se arata in raportul OECD.

Este demn de menționat faptul că, în conformitate cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), anual sunt inregistrate mai mult de trei milioane de decese la nivel mondial din cauza abuzului de alcool, din acestea, 500 de mii de decese sunt în Rusia.

Între timp, potrivit datelor oficiale din Rusia, rușii ar fi început să bea mai puțin, iar mortalitatea din cauza consumului de alcool ar fi scazut.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top