convoiSoldații ruși i-au obligat pe grănicerii ucraineni să se fereasca din faţa convoiului umanitar din Federația Rusă, pentru a intra în Ucraina, a anunţat pe Facebook Dmitri Tymchuk, coordonatorul Centrului de Studii Militare și Politice – Informsoprotivlenie.

Polițiștii de frontieră ucraineni care au efectuat inspecția coloanei pe teritoriul rusesc, au fost impinsi de soldați ruși, coloana fortand astfel intrarea in Ucraina a scris Tymchuk.

Este vorba despre 34 de camioane (din cele 280) verificate de grănicerii ucraineni. Potrivit lui Tymchuk, coloana se deplaseaza acum pe teritoriul ucrainean, neînsoțita de reprezentantii Crucii Roșii, incalcand astfel acordul convenit.convoi1

Coloana a început să se miște pe cont propriu, fără acordul părții ucrainene și neînsoțita de Crucea Roșie,” – confirma Interfax Ucraina.

La randul sau, agentia Reuters transmite, citand martori oculari, aproximativ 20 de camioane au trecut granița Ucrainei, acestea fiind însoțite de un număr de combatanti rebeli.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top