Rusia a lansat luni noi exerciții militare în zona de la frontiera cu Ucraina, în peninsula Crimeea și în Caucazul de Nord, la mai puțin de două săptămâni după efectuarea unor ample manevre militare, transmite AFP.
Aplicațiile militare, care se vor desfășura până sâmbătă, vizează testarea pregătirii de luptă a circa 12.500 de soldați staționați în Districtul militar Sud, a indicat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
Flota rusă din Marea Neagră și cea din Marea Caspică vor lua parte la aceste exerciții, alături de aviație și trupe aeropurtate.
La finalul lunii august, președintele rus Vladimir Putin a ordonat deja ample manevre militare în mai multe regiuni ruse, printre care cele includ Crimeea și frontiera cu Ucraina.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
dau si godacii din rat si copite atat cat mai au malai ! la anul pe vremea asta exercitiile militare porcesti vor fi istorie ! caci godacul e godac dar fara denghi nu se misca nici el nici tancul—cel normal caci Armata e mort din start…
se pare ca putin face tot ce poate pentru mentinerea sanctiunilor occidentale :)\
putin va intra in istorie ca cel care a dezintegrat federatia rusa 🙂
Exerciţii de kkt!
Poate confirma o sursă independentă efectivele participante la aplicaţiile piticului atomic???
Nu!
Ruslocistanul = minciuni gogonate!
Împărţiţi toate „cifrele” rusloce la 10, și obţineţi… adevărul!!!
🙂