Compania aeriană olandeză KLM va împărți sloturile sale de zbor de pe aeroportul Schiphol (Amsterdam) cu compania aeriană de marfă rusească Air Bridge Cargo (ABC), dupa ce Moscova a amenințat ca va interzice olandezilor accesul in spațiul aerian al Rusiei.

Autoritățile aviatice din Rusia și Olanda negociază problema permiselor de aterizare pentru Air Bridge Cargo (ABC), companie rusă care opereaza doar 19 aeronave. Potrivit rezultatelor obținute, compania aeriană KLM va împărți sloturile sale cu ABC, transmite TASS, care citează serviciul de presă al Ministerului Transporturilor al Federației Ruse.

Marți, ziarul olandez De Telegraaf a scris că Rusia amenință să închidă spațiul aerian pentru aeronavele olandeze din cauza revocării permisiunii de aterizare pentru ABC, care urmărește extinderea operațiunilor sale pe aeroportul Schiphol.

Potrivit publicației, „partea rusă a dat olandezilor timp până sâmbăta următoare pentru a rezolva problema drepturilor de aterizare si operare”. Cererea principală a Rusiei este ca ABC să își continue activitățile pe aeroportul olandez și să nu folosească alternativa belgiana – Liege.

Dacă spațiul aerian rus este închis, durata zborurilor KLM către Japonia, China și Coreea de Sud va crește cu 3-5 ore. Acest lucru va majora costurile transportatorului aerian cu 300-500 de euro per pasager. În plus, compania nu va putea să efectueze zboruri spre Moscova și Sankt-Petersburg.

Potrivit De Telegraaf, Schiphol a atins în acest an numărul maxim de zboruri autorizate, cu trei ani mai devreme decât se anticipa si orice reducere a numarului de zboruri va duce la agravarea relațiilor cu alte țări.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Rusia a obținut prin șantaj sloturi de zbor la unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa

  1. bogdan spune:

    Mereu ma minunez de cata prostie poate incapea dor in teasta unui singur godac : Trolul Ventil M ! Asta e la concurenta mare cu celalalt imbecil Transnistrean : Noada !

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top