Autoritățile ruse au intensificat eforturile pentru crearea unui „Internet alternativ”, scrie publicatia Kommersant, citând sursele sale.

Publicația amintește că, în luna noiembrie a anului trecut, Consiliul de Securitate al Federației Ruse a ordonat Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Externe să înceapă crearea propriului sistem de servere coreDNS. Atunci, ideea a fost criticată ca fiind prea scumpă. În ciuda acestui fapt, Rusia continuă lucrările asupra sistemului, autoritățile ruse interacționând activ cu experti din China.

Potrivit ziarului, Moscova a fost interesată de ideile inginerului șef al Centrului de Management al Securității Informației din China, parintele ”China’s Great Fire Wall” – Fan Binxing. El este creatorul sistemului Golden Shield, datorită căruia autoritățile chineze controlează Internetul în țara lor. Începând din mai 2018, sistemul a blocat opt ​​mii de site-uri, rețele sociale și mass-media, prin care, potrivit autorităților, a fost distribuit conținut „nedorit”.

Printre acestea – YouTube, Twitter, Instagram și postul de televiziune american HBO. Acesta din urmă a fost blocat după ce moderatorul unui emisiuni de umor l-a comparat pe președintele Xi Jinping cu Winnie the Pooh.

În plus, potrivit Kommersant, la sesiunea din septembrie a Adunării Generale a ONU, Rusia va propune o rezoluție privind securitatea Internetului. Într-unul din paragrafele documentului se spune că „drepturile pe care le are o persoană într-un mediu offline pot fi limitate pentru a proteja securitatea statului, ordinea publică, sănătatea sau moralitatea populației”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Rusia activizează eforturile pentru crearea ”Internetului alternativ”

  1. bogdan spune:

    Noroc de China ca le mai dau o mana de ajutor ca altfel internetul porcesc ar ramane la stadiul telefonului fara fir si informatiilor cu fum de pe dealuri…ca bani de postalioane oricum n-au…Intenet ? Pfuii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top