Rusia a luat locul Arabiei Saudite în 2016, în pofida crizei economice pe care o traversează, situându-se pe poziția a treia în lume în materie de cheltuieli militare, în urma SUA și a Chinei, a afirmat luni Institutul Internațional de Studii pentru Pace din Stockholm (SIPRI), citat de AFP.

Rusia a alocat anul trecut 69,2 miliarde de dolari sectorului său de apărare, adică cu 5,9% mai mult decât în 2015. Aceasta echivalează cu 5,3% din PIB-ul său, nemaiîntâlnit după destrămarea Uniunii Sovietice acum un sfert de secol, potrivit SIPRI.

„Această creștere a cheltuielilor și această povară grea exercită presiune într-un moment în care economia rusă este într-o situație delicată din cauza scăderii prețului la hidrocarburi și a sancțiunilor economice impuse din 2014” de către țările occidentale în urma conflictului din Ucraina, comentează SIPRI în studiul său.

Arabia Saudită, care avea al treilea buget în 2015, a coborât pe locul al patrulea în 2016. Cheltuielile sale militare au scăzut cu 30 % la 63,7 miliarde de dolari, „în pofida unui angajament continuu în conflicte regionale”, conform aceluiași institut.

„Diminuarea veniturilor petroliere și problemele economice, care însoțesc aceasta, au forțat multe țări exportatoare de petrol să-și reducă cheltuielile militare”, a subliniat un cercetător al institutului, Nan Tian.

Bugetul nr.1 rămâne cel al SUA, care a crescut cu 1,7 % în 2016, la 611 miliarde de dolari. Urmează China, cu 215 miliarde de dolari, adică o creștere cu 5,4%, mai puțin rapid decât în anii precedenți.

Donald Trump, devenit președinte în ianuarie, a făcut din armată prioritatea sa bugetară. El a arătat deja că nu va ezita să recurgă la forță, bombardând în aprilie o bază aeriană în Siria și poziții ale Statului Islamic în Afganistan. El a amenințat de asemenea Coreea de Nord.

Potrivit SIPRI, creșterea cheltuielilor americane în 2016 „ar putea semnala sfârșitul unei tendințe de scădere” înregistrată sub președinția lui Barack Obama prin grija rigorii bugetare și datorită retragerii trupelor din Afganistan și Irak.

Dar „evoluția viitoare a cheltuielilor rămâne incertă din cauza situației politice schimbătoare în SUA”, a estimat Aude Fleurant, directoare a programului de cercetare asupra armamentului și a cheltuielilor militare.

Lovită de o serie de atacuri teroriste din 2015 și criticată de Donald Trump pentru o contribuție la NATO pe care el o consideră insuficientă, Europa Occidentală și-a majorat bugetele militare pentru al doilea an consecutiv cu 2,6%.

Aproape la egalitate cu India, cea de-a cincea, Franța are al șaselea buget militar (55,7 miliarde de dolari), devansând Marea Britanie (48,3 miliarde).

Tendința reînarmării este sensibilă în Europa Centrală și de Est, precum și în țările baltice. „Creșterea cheltuielilor multor țări în Europa Centrală poate fi imputată în parte percepției potrivit căreia Rusia reprezintă o amenințare mai mare”, a constatat un cercetător de la SIPRI, Siemon Wezeman.

Bugetul total consacrat apărării membrilor europeni ai NATO este de aproape patru ori superior celui al Rusiei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Rusia alocă fonduri semnificative pentru înarmare, în pofida crizei economice

  1. yehudy spune:

    dragi cititori, cititi mai jos:
    Bugetul total consacrat apărării membrilor europeni ai NATO este de aproape patru ori superior celui al Rusiei.

  2. bogdan spune:

    Suntem mai multi, suntem mai destepti, suntem mai educati, dispunem de mai multe resurse financiare, suntem democratii ! Trebuie sa ne aparam mai bine de hoardele de Neanderthalieni ale kremlinului trimise de piticul dement !

    • vlad tepes spune:

      Dimineata Laba, dupa-amiaza Laba, seara Laba…………si uite asa bogdanel a devenit mai destept, mai educat, mai democrat si cu mai multe resurse financiare!
      Pe rusi ii vede ca pe niste Neanderthalieni, in schimb, el nu-si da seama, ca a ajuns un Homo Frecatus Ejaculatus!!

      • Catun spune:

        Stiu ca te-ai simtit jignit de bogdan, papusa. Ai si de ce. Esti rus.

        • vlad tepes spune:

          Cand iese la rampa cretinul labar bogdan, hop si tu, mai Catunelule, ca doar esti, muistul lui de serviciu! Cu siguranta ca, le-o iei la cioc si taurilor comunali!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top