Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze anunțul făcut anterior de Ministerul Apărării rus, potrivit căruia liderul Statului Islamic (ISIS), Abu Bakr al-Baghdadi, ar putea să fi fost ucis în urma unui atac aerian efectuat de aviația rusă la sfârșitul lunii mai la o periferie a orașului Raqqa, fief al jihadiștilor în Siria, relatează Reuters.

Peskov a spus că subiectul legat de al-Baghdadi ține de competența Ministerului rus al Apărării, îndemnând presa să ceară precizări acestuia.

La rândul său, ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de RIA, a declarat că Rusia, deocamdată, nu are „o confirmare de 100%” a informației despre eliminarea liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat vineri că este posibil ca liderul grupării teroriste Stat Islamic (ISIS), Abu Bakr al-Baghdadi, să fi fost ucis într-un raid efectuat de aviația rusă la 28 mai într-o suburbie din sudul orașului Raqqa, capitala de facto a SI în Siria, dar că verifică această informație „prin diverse canale”.

Nu este prima data când se anunță moartea șefului ISIS.

În 2015 s-a anuntat moartea sa, insa mai tarziu s-a aflat ca a fost doar rănit și a reușit să se recupereze. Ultima data decesului său a fost anuntat la începutul lunii iunie pe postul televiziunii de stat siriene.

Al-Baghdadi apare rar în public. Spre deosebire de Osama bin Laden el aproape niciodată nu-și arată fața din motive de siguranță. El a participat de multe ori la intrunirile jihadistilor ISIS fara ca ceilalti sa stie despre prezenta sa. Al-Baghdadi comunica cu un număr limitat de persoane, majoritatea fiind fosti colegi de celula din Irak, unde el și-a ispășit pedeapsa pentru terorism.

Pentru capturarea liderului „ISIS“ administratia SUA ofera o recompensă de 25 de milioane de dolari. Banii sunt promisi de autoritățile americane pentru orice informații care ajuta la capturarea teroristului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

7 Responses to Rusia anunță că l-a ucis pe șeful ISIS, dar că nu poate confirma decesul acestuia

  1. POLITICALLY CORRECT spune:

    Chiar daca rusii l-au ucis ricanii vor mintii si vor zice ca ei au facuto !! Astea s-au mai intamplat !! La mincinosi e comportament normal !! Iar ricanosii mint ca porcii in flux continu’ !!

  2. bogdan spune:

    Pai nu l-au ucis ! Dar trebuia sa acopere pt godacimea interna stirea cu noile sanctiuni date de USA ! Pe toata media de propaganda doar uciderea lu’ bulibasha ISIS apare ! Niet sanctiunile venite de la Trump marele „preten” din USA !

    • POLITICALLY CORRECT spune:

      Mare stire asta cu sanctiunile !! De neste ani tot asta e ,sau de neste zeci de ani,numai „sactiuni „si embargoiuri !! Imperiul satanic amendeaza pe toata lumea si ii blocheaza pi tati ,ca sa nu poata traii linistiti si sa-si vada de treburile lor !! O sa cada parleazu’ si pa’ ei…..mai putintica rabdare !!

  3. Toni spune:

    Asta nu e bine deloc. Baghdadi trebuie ‘ucis’ peste vreo 7 ani, dupa ce Siria e distrusa, intr-o operatiune speciala televizata a Beretelor Verzi sau SEAL.
    Iar trupul lui va fi aruncat in mare…stai, ca asta a mai fost.
    Va gasi Hollywood un final…

    • Ivan spune:

      Daca ala a fost omorat de catre rusi, ce’or mai jeli serviciile americanesti……il ,,omorau” ei dupa alt scenariu…are Hollywood-ul scenaristi gramada…..dar daca au facut rusii treaba ei musai trebe sa fabrice altul….a fost bin Laden, Al Baghdadi,…le putem recomanda papusa psihopata , Al bogdani idiot, sau pe prostituatul Catun. Al catun imbecil… 🙂

      • Toni spune:

        Al-Trol, al-Sorosadi, al-ONG-idi…

        • Ivan spune:

          Uite s itu ce ia psihopatul foc…fac pariu ca asta se musca de mainide furie, face spume la gura, se trage cat poate el de tare de urechi…se vede dupa cum scrie…..dar exista posibilitatea ca dementul si prostituatul catun sa fie una si aceeasi persoana……nu sunt sigur…..dar sunt cateva repere….nu aici, desigur……deocamdata zicem ca sunt doua pramatii… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top