Rose GottemoellerRusia are cu 24 de interceptori balistici mai mult decât Statele Unite, a declarat marţi la Bucureşti subsecretarul de Stat Rose Gottemoeller, reiterând că sistemul antirachetă american nu este o ameninţare la adresa stabilităţii strategice globale cum susţine Moscova, se arată într-un comunicat.

„Noi nu suntem îngrijoraţi de impactul asupra stabilităţii strategice în urma mobilizării a 68 de interceptori în cadrul sistemului ABM de la Moscova”, a declarat subsecretarul de Stat american pentru Controlul armamentului şi securitate internaţională citat într-un comunicat postat pe un site al Departamentului de Stat, potrivit Mediafax.

Ea a precizat că este vorba despre „24 de interceptori în plus (faţă de numărul celor pe care) Statele Unite intenţionează să-i mobilizeze”, referindu-se la cei 30 de interceptori americani mobilizaţi în Alaska şi la alţi 14 pe care intenţionează să-i mobilizeze.

„La fel ca Statele Unite, Rusia îşi modernizează radarele şi interceptorii în cadrul sistemului” rus antirachetă, iar acest lucru „nu a provocat înregijorări în Statele Unite cu privire la stabilitatea strategică”, a continuat ea.scut antiracheta

Radare şi interceptori urmează să fie instalate, în cadrul unui sistem de apărare antirachetă NATO, în state membre ale Alianţei Nord-Atlantice ca Romania, Turcia, Spania şi Polonia. Acest scut, care urmează să fie susţinut cu sisteme de tip AEGIS instalate la bordul unor nave, este denunţat de Rusia ca fiind îndreptat împotriva sa.

Gottemoeller a făcut aceste declaraţii la o conferinţă pe teme de securitate susţinută la Bucureşti, în care a reiterat poziţia administraţiei Obama faţă de apărarea antirachetă a Statelor Unite, aliaţilor şi partenerilor Washingtonului, în pofida criticilor din partea Rusiei, într-un discurs în care ţinut să sublinieze „pe baza logicii, matematicii şi fizicii” că evoluţiile în acest domeniu reprezintă „un beneficiu şi nu o ameninţare”.

„Mentalitatea Războiului Rece cu privire la apărarea împotriva rachetelor balistice nu mai este validă”, a spus ea. Dacă în timpul Războiului Rece rachetele balistice erau „instrumente pe care Statele Unite şi Rusia le foloseau pentru a menţine echilibrul strategic” între ele, în prezent, după proliferarea acestui tip de armament la nivel mondial, „capacităţi limitate sunt esenţiale pentru stabilitatea strategică la nivel regional”, a argumentat ea, subliniind că acesta este „unicul motiv pentru care Statele Unite continuă (să depună eforturi în vederea creării unor) capabilităţi regionale”.

rachetaDupă ce a prezentat factorii care contribuie la eforturile americane în acest sens – crearea unor scuturi acolo unde există riscuri de atac, reducerea încrederii unui aventual agresor în eficienţa atacurilor sale, cooperarea în acest domeniu şi oferirea unor asigurări, iar în caz de atac câştigarea de timp – subsecretarul de Stat a spus că eforturile Statelor Unite sunt susţinute de gradul de sofisticare şi acurateţea apărării împotriva rachetelor balistice tot mai mare şi de experienţa forţelor americane, aliate şi partenere câştigată ca „ţinte” ale unor eventuale atacuri.

Invocând „înţelegerea adevărului universal al fizicii” în legătură cu mobilizarea acestor sisteme în „locuri ideale în vederea contracarării ameninţărilor regionale”, ea argumentează că harta prezentată de Rusia cu traiectoria unor interceptori de tip SM-3 lansaţi împotriva unor rachetele balistice intercontinentale ruseşti are la bază presupoziţii – lansarea simultană a interceptorului cu racheta ori cunoaşterea ţintei rachetei şi poziţia vehiculului care o transportă cu câteva minute înainte de lansare pentru a-l ataca – nerezonabile.

Nici prezentarea unor date cu privire la numărul de focoase şi vectori şi nici o eventuală nouă reducere în cadrul Tratatului START nu au schimbat poziţia Moscovei, care insistă că sistemul este îndreptat împotriva sa, a mai argumentat Gottemoeller.

În schimb, Washingtonul este foarte îngrijorat de „invazia Rusiei în Ucraina” şi încălcarea Tratatului privind forţele nucleare cu rază intermediară (INF), a declarat subsecretarul de Stat, adăugând că Statele Unite colaborează cu partenerii din NATO în privinţa „schimbărilor provocate securităţii europene prin invazia Ucrainei” şi îndemnând Rusia să revină la respectarea Tratatului INF.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top