Rusia o va convoca luni la sediul Ministerului său de Externe pe şefa misiunii diplomatice a Olandei la Moscova după anunţul făcut de autorităţile olandeze săptămâna trecută privind expulzarea, în luna aprilie, din Olanda, a patru presupuşi spioni ruşi, acuzaţi că voiau să pirateze sistemul informatic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), cu sediul la Haga, relatează agenţiile de presă ruse, citate de AFP și agerpres.ro.

‘În legătura cu campania de dezinformare organizată la Haga, ambasadoarea Olandei va fi convocată la Ministerul de Externe luni’, a indicat diplomaţia rusă.

Olanda a declarat joi că a dejucat o tentativă de piratare împotriva OIAC de către patru presupuşi agenţi ruşi, care au intrat cu paşapoarte diplomatice pe teritoriul olandez. Ei parcaseră un autoturism plin cu echipamente electronice în parcarea unui hotel din apropierea OIAC cu scopul de a pătrunde de la distanţă în sistemul informatic al instituţiei.

Această tentativă de presupusă piratare a avut loc în luna aprilie, în timp ce OIAC ancheta cu privire la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia, act comis – potrivit Londrei – de agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU). OIAC mai investiga, între altele, şi presupusul atac chimic de la Douma, în Siria, atribuit de Occident forţelor guvernamentale siriene susţinute de Moscova.

Rusia a denunţat un ‘act de propagandă’ şi a ironizat pe seama ‘spionitei acute’ care, potrivit ei, i-a cuprins pe occidentali, aceasta cu toate că autorităţile olandeze au descoperit la unul din cei patru agenţi ruşi expulzaţi din Olanda chitanţa de la taxiul cu care aceştia s-au deplasat de la sediul GRU din Moscova până la aeroportul Şeremetievo.

Olanda, Marea Britanie, Canada, Australia, Statele Unite şi Franţa acuză Kremlinul de orchestrarea unei serii de atacuri cibernetice pe plan internaţional.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Rusia califică dovezile Olandei privind activitatea GRU drept ”spionită” și cere socoteală ambasadorului olandez

  1. bogdan spune:

    Porcii si faptele lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top