Autoritățile din Ținutul Primorie, din Extremul Orient rusesc, refuză să repatrieze muncitorii din Coreea de Nord care sunt angajați la întreprinderile din regiune, a anunțat vineri la o conferință de presă guvernatorului provinciei, Andrei Tarasenko.

În decembrie anul trecut, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care prevede, în special, repatrierea muncitorilor nord-coreeni de pe teritoriul unor terțe țări. Finalizarea acestui proces trebuie să se încheie, potrivit rezoluției, până la sfârșitul anului 2019. Scopul restricției este de a priva Phenianul de intrările de valută și împiedicarea astfel a dezvoltării programului nuclear nord-coreean.

Tarasenko, care a fost numit guvernator al Ținutului Primorie la începutul lunii octombrie, s-a întâlnit cu consulul nord-coreean din Vladivostok și a discutat această problemă. El a subliniat că Rusia nu va accepta noi muncitori din Coreea de Nord in acest an, dar ca doreste sa-i pastreze pe cei care sunt deja prezenti.

Potrivit administrației Ținutului Primorie, în regiune muncesc în prezent aproximativ 10.000 de muncitori din Coreea de Nord. Companiile din Primorie au solicitat organelor federale ca în acest an să atragă suplimentar nouă mii de muncitori nord-coreeni, dar cererea lor ar fi fost respinsă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Rusia nu va respecta rezoluția ONU privind repatrierea muncitorilor nord-coreeni

  1. yehudy spune:

    dragi ivani, imperiul tarist rus si-a incalcat semnatura data pe tratate internationale, urss-ul si-a incalcat semnatura data pe tratate internationale, federatia rusa si-a incalcat semnatura data pe tratate internationale 🙂
    dragi ivani, acum nimeni nu va mai crede nici daca stati in genunchi 🙂
    \federatia rusa se va dezintegra 🙂
    este bine, federatia rusa a castigat in final un mare aliat: coreea de nord 🙂
    kim cel gras este un aliat pe masura ;ui putin cel scund 🙂

    )

  2. bogdan spune:

    Un lucru este neclar ! De ce Porcia lui Putler mai face parte din ONU ?!? Nu are aceleasi reguli nu respecta democratia , este un stat terorist ,nu respecta deciziile ONU ! Mai bine fara acesti porci inapoiati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top