Rusia a anunțat că nu va participa la audierile privind măsurile provizorii în cazul imunității navelor de război ucrainene și a membrilor de echipaj la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării al ONU, a declarat Lana Zerkal, adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei.

„Refuzul constant al Rusiei de a participa la audieri nu diminuează legitimitatea cazului privind eliberarea marinarilor noștri, iar audierile vor avea loc așa cum este programat – 10 mai 2019, la Hamburg”, a scris Zerkal pe pagina sa de Facebook.

Ea a adăugat că decizia Tribunalului va fi luată până la sfârșitul lunii mai.

„Și chiar dacă Rusia va dori sa transmita ca îi eliberează pe marinarii ucraineni în semn de mare serviciu președintelui nou ales al Ucrainei, întreaga lume civilizată va înțelege că, de fapt, nu este o favoare, ci executarea unei decizii a  Tribunalului. Noi nu cerem un serviciu, cerem eliberarea imediată a marinarilor noștri, așa cum prevede Convenția ONU privind dreptul mării”, a spus Zerkal.

Amintim ca Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei pentru încălcarea Convenției ONU cu privire la dreptul mării și a inițiat o procedură pentru eliberarea marinarilor ucraineni capturați.

Procesul a fost initiat la Tribunalul Internațional Permanent al Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării, care este situat la  Hamburg și funcționează în cadrul convenției ONU privind dreptul marii.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Rusia refuză să participe la audierile Tribunalului ONU privind marinarii ucraineni

  1. Ramona Georgescu spune:

    Convenția ONU privind dreptul mării nu da dreptul nimanui sa incalce apele teritoriale ale altei tari.

    • bogdan spune:

      Aici grohaind ai dreptate ! Deci voi porcii kremlinului nu aveati ce cauta in apele teritoriale ale Ucrainei scroafo ! Si asta se va vedea si-n decizia ONU ! Atunci ce veti mai grohai ?

  2. bogdan spune:

    Porcii sovietici criminali trebuie sa plateasca pt toate aceste crime comise-si vor plati ! Neanderthalienii sec 21 !

Lasă un răspuns la Ramona Georgescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top