polul nordRusia va depune în 2015 o cerere la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru extinderea dimensiunii platoului său arctic cu 1,2 milioane de kilometri pătraţi, a declarat Serghei Donskoi, ministrul de Resurse Ecologice Naturale a Rusiei, conform Itar Tass

Între timp, Ministerul rus al Apărării are în plan construcţia a 13 aerodromuri şi zece radare în regiunea arctică. Ştiri pe aceeaşi temă Rusia a obţinut un teritoriu bogat în ţiţei din zona arctică INFOGRAFIE Disputa ţărilor nordice pentru Cercul Polar.

Potrivit experţilor, rezervele totale de combustibil şi energie în regiunea arctică a Rusiei depăşesc 1,6 trilioane de tone, în timp ce platforma continentală conţine aproximativ un sfert din toate din rezervele din lume. Cu rezervele sale enorme de hidrocarburi, regiunea Arctică va deveni o zonă de rivalitate activă pentru ţările care pretind o parte din ea. În cursa pentru teritoriul arctic se află Canada, Norvegia, Danemarca şi Statele Unite. Primul eşec al Moscovei Profesorul de la Universitatea Duke şi specialist în dreptul maritim internaţional Coalter Lathtrop a declarat pentru RIA Novosti că cererea iniţială a Rusiei a fost făcută în 2001, dar a fost respinsă în 2002 cu recomandări care nu au fost niciodată făcute publice. Aşa cum a explicat Lathrop, aceasta a fost „puţin neobişnuit”, deoarece cele mai multe recomandări ale ONU sunt făcute publice. Conform expertului citat de Itar Tass, recomandările iniţiale ar fi putut fi referitoare la poziţia crestei Lomonosov despre care aceasta nu ar fi avut suficiente informaţii.

sursa: adevarul.ro

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top