Au trecut cinci luni au trecut de când în Marea Britanie s-a încercat otrăvirea fostului ofițer GRU Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia. Dar administrația Donald Trump a anunțat totuși că impune noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru implicarea în acest atac cu armă chimică. Anunțul a fost făcut miercuri, după ce SUA au recunoscut în mod formal că Rusia a folosit o otravă numită „Noviciok“ pentru a-l ucide pe fostul său spion. În acest fel, Moscova se face vinovată de încălcarea legislației internaționale, scrie The Atlantic.

După cum a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert, noile sancțiuni vor intra în vigoare la sfârșitul lunii augus. Ele vor limita exportul de mărfuri care sunt necesare pentru complexul militar-industrial al Rusiei dar si pentru armata si fortele de securitate. Noile restricții economice vor viza proiecte comerciale de sute de milioane de dolari, și deja au lovit economia rusa devalorizând rubla la cel mai scăzut nivel în ultimii doi ani.

Cu toate acestea, publicația amintește că, de fapt, Statele Unite au pedepsit deja Rusia pentru otrăvirea lui Skripal. Imediat după tentativa scandaloasă, Washingtonul a expulzat 60 de diplomați ruși și a închis consulatul din Seattle. De ce a decis Casa Alba să pedepsească a doua oară Moscova pentru aceeași crimă?

Raspunsul il ofera The Atlantic. Legea privind controlul armelor chimice și biologice din 1991 obligă Washingtonul să impună sancțiuni oricărui stat străin care a aplicat astfel de arme în termen de 60 de zile. Reprezentantul republican Ed Royce a scris o scrisoare către Trump, în care a atras atentia că administrația a întârziat cu punerea în aplicare a acestei legi cu peste o lună.

Rusia a criticat noile sancțiuni, numindu-le „teatrul absurdului”. Cu toate acestea, experții consideră că acestea sunt departe de a fi ultimele restricții pe care SUA le vor impune impotriva Moscovei. Guvernul Statelor Unite a anunțat că în cazul în care partea rusă nu va demonstra in urmatoarele luni ca este fermi decisa sa nu mai foloseasca arme chimice, vor fi introduse sancțiuni suplimentare mai dure, care vor include un embargo privind comerțul și reducerea contactelor diplomatice între cele două țări.

Cu toate acestea, Moscova nu da semne ca ia în serios aceste amenințări. „Rusia va continua sa emita diverse critici. Nu există nicio îndoială în legătură cu acest lucru. De aceea, sincer vorbind, introducerea de noi sancțiuni este doar o chestiune de timp”, a declarat Allan Duncan, expert în Rusia și Eurasia de la ”Chatham House”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to The Atlantic: Rusia să se pregătească pentru o lovitură și mai dură a sanțiunilor în lunile care urmează

  1. bogdan spune:

    Bravo USA ! Porcii trebuie sa plateasca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top