Migrants_to_NorwayRusia a anunţat, duminică, închiderea, din motive „de securitate”, a graniţei cu Norvegia în zona arctică. Această măsură a fost precedată de o alta, a autorităţilor de la Oslo, care au trimis înapoi migranţi venind de pe teritoriul rus şi apoi au anunţat că suspendă aceste practici, notează Agerpres pe baza AFP.

Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, a spus că Moscova a informat încă de vineri autorităţile norvegiene cu privire la decizia de a bloca trecerea în Rusia a migranţilor prin punctul de frontieră Borrisoglebsk-Storskog. Zaharova spune că măsura e în conformitate cu documentele semnate de cele două state.

„Această decizia luată de Rusia este impusă de motive de securitate şi se bazează pe acordurile bilaterale cu Norvegia”, a explicat ea.

Guvernul norvegian a fost criticat de ONU şi de mai multe ONG-uri după ce marţea trecută a trimis cu un autocar în Rusia mai mulţi migranţi cărora le-a refuzat examinarea cererilor de azil.

Guvernul de dreapta de la Oslo susţine că Rusia este o ţară sigură, că este necesar să-i trimită înapoi pe migranţii care au intrat în Norvegia pe ruta arctică şi că sunt luate în considerare să rămână în Norvegia doar acele persoane care necesită într-adevăr protecţie.

Totuşi, la finele săptămânii, autorităţile norvegiene au comunicat că nu vor mai trimite migranţi în Rusia, după ce o solicitare în acest sens a fost făcută de autorităţile moscovite. Motivaţia ruşilor a fost că „e nevoie de mai multă coordonare în ceea ce priveşte returnările”.

Aproximativ 5500 de migranţi, majoritatea din Siria, Afganistan, Irak şi Iran au trecut în 2015 din Rusia în Norvegia pe o rută ce ajunge la 400 de kilometri de Cercul Polar.  

Norvegia nu este membră a Uniunii Europene dar face parte din spaţiul de liberă circulaţie Schengen iar migranţii privesc această ţară ca pe o oportunitate de a intra în UE.

AFP notează că mulţi dintre aceşti migranţi şi-au făcut rost de biciclete întrucât ruşii nu lasă pietonii să treacă graniţa iar, pe de altă parte, norvegienii suspectează orice transport de persoane cu maşina sau cu camionul că este o operaţiune a traficanţilor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

10 Responses to Rusia şi-a închis graniţa cu Norvegia. Motivul: migranţii returnaţi Moscovei de guvernul de la Oslo

  1. abas spune:

    Domnule Catun, asa cum o sa observati, va-m cerut sa nu ma mai .. trolatiti pentru ca este o calomnie. Acuma va cer sa nu ma mai .. tovarasiti pentru ca nu sunt si nu am fost „toavaras” cu nimeini in sensul pe care il atribuiti, deci tot calomnie.
    Acuma despre baraj, vad ca aveti relatii la wiki si ati facut sa dispara site-ul cu barajul, cu ocazia aceasta a disparut si „dovada” ca as fi pensionar. In orice caz ari dovedit ca sunteti in clica care sterge tot ce nu va convine – urit, nu-i asa? In orice caz am o copie a proiectului cu barajul de greutate de la Stinca Costesti executat de ISPH. Adevarat este singurul baraj (imi doream mai multe – sunt de specialitate – dar n-a fost sa fie), dar am mai lucrat si pentru conducta fortata de pe Lotru. Nu va pretind sa faceti diferenta intre un baraj (de greutate sau in arc) si niste diguri (despre care stiam ca vor urma dar nu mai era treaba mea).
    „Macar indica-mi vreo zece, e posibil sa-mi fi scapat” – sunt mai multe si trebuie sa cautati contextul, in caz ca veti avea nevoie. Nu am crezut ca veti da curs, dar daca insistati:
    Dvs ati inteles ce am scris?
    De ce va coboriti la nivelul altora?
    Faceti parte din redactia „Pagina Rusia”?
    Ati condus vreodata o firma sau o intreprindere? Stiti ce inseamna sa asiguri angajatilor un salariu din care sa poata trai ? Puteti selecta prioritati? Ce este mai important pentru dvs, salariul unui angajat sau profitul unui patron?
    Vi se pare normal sa existe INCA o Guyana si o Guyana franceza, sau o Republica Congo si o Republica Democratica Congo sau o Coreea de Nord si una de Sud? Ca Vietnamul de Nord si de Sud pina la urma s-au unificat in 1975 cu costul a peste 3 milioane de morti, vi se pare un pret firesc pentru revenirea la origine?
    Citi sefi de stat si-au facut publica autobiografia?
    Nu va mai straduiti, ati reusit deja sa ma dezamagiti. Succes deplin. Dar probabil ca puteti mai mult, dar sunteti smecher – daca nu va plateste cit vreti, de ce sa va sfortati. Gresesc eu? Sau pur si simplu habar nu aveti…
    Vedeti, cum se face ca eu va raspund mereu la replica iar dvs schimbati cu regularitate subiectul.
    Daca sunt cenzurate cum de le-ati gasit numai voi publicate? sau va contraziceti?
    ..toate situatiile de care vorbiti si altele, se petrec de jur-imprejurul Rusiei. Nu va sugereaza asta ca cineva doreste sa o incolteasca?
    vorba domnului Clau: „de unde mai sugeti „hrana si inteligenta”???
    ati auzit de scuturi umane. Stiti ca Hamas practica in mod constant aceasta metoda?
    Nici macar americanii nu investesc in SUA. Oare de ce?
    care este interesul investitorului, adica al aluia cu bani?
    ce parere aveti despre WEF, ultima intilnire? Mai bine spus, ce intelegeti de acolo?
    In orice caz, daca nu raspundeti nu-i nici o problema. Stim foarte bine ca eu v-am onorat toate intrebarile ari dvs nu. Daca imi veti face surpriza sa reinstalati site-ul cu barajul de la Stinca – Costesti, veti face o dovada ca m-ati inteles.

  2. Radu spune:

    Ca de obicei, aceleasi drepturi unilaterale. Doar Rusia are voie, ceilalti nu. Apoi invoca prosteste tratatele…bilaterale!

  3. Radu spune:

    Ia uite cine se uita la Antena 3. Trolisorii nostril!

  4. abas spune:

    Acuma incep sa fac o legatura cu cazul Bodnariu – „Norvegia este nazista”. Fireste, traficul de organe si cresterea populatiei ramin banuieli sau acuzatii valabile pina la proba contrarie. Indiferent de traficul de migranti (5,500 pe an nici nu-i asa de mare), relatia dintre Rusia si Norvegia este interesanta si n-as fi remarcat-o fara acest articol.

    • Catun spune:

      Tov. abas, ce baraje de greutate te laudai ca ai facut in Romania? De ce eviti raspunsul? Cumva te prind cu vreo minciuna?

      • abas spune:

        Stinca-Costesti, studiul geotehnic al amplasamentului si proiectul nucleului argilos. Vreti si o lista de intrebari la care nu mi-ati raspuns sau le-ati ocolit?

        • Catun spune:

          Papusa abas, ai spus ca ai construit baraje de greutate, dar tu te recomanzi cu digurile de la Stanca-Costesti, nu cu barajul.

          Hai cu lista, pensionarule!

          • Clau spune:

            poate tov.abas nu face diferenta intre dig si baraj…majoritatea „expertilor” sovietici care se perindau prin Romania erau doar pentru a evalua resursele si sa vada ce se mai poate fura…

          • abas spune:

            Domnule Catun, dvs spuneti o timpenie si altii o inghit pe nerasuflate.
            https://ro.wikipedia.org/wiki/Centrala_hidroelectric%C4%83_de_la_St%C3%A2nca_-_Coste%C8%99ti
            Tot programul de amenajare/regularizare a riului a inceput cu barajul hidrotehnic.
            Si aveti dreptate, este vorba de o lista care nu a inceput cu asta si inca nu este terminata – la pensie iese cine nu mai poate. Dupa cum vorbiti, n-ati ajuns la virsta si deja nu puteti nimic. Dar este adevarat, in lumea de astazi sunt destui peh,ivani care traiesc din nimic si inca foarte bine. Bravo lor, daca tine, tine.

          • Catun spune:

            tov. abas, hai sa iti explic cronologic:
            In decembrie 2015 te laudai dandu-ti importanta ca tu pentru Romania ai facut baraje de greutate (plural!). Dupa o luna in care ai lipsit te-am intrebat care baraje de greutate ai facut pentru Romania? Toata „timpenia” de care te plangi este ca Stanca-Costesti nu este un baraj de greutate.

            „Lista” – nu ma refeream la barajele de greutate cu care te faleai, ci la intrebarile pe care chipurile mi le-ai adresat si la care nu am raspuns. Macar indica-mi vreo zece, e posibil sa-mi fi scapat.

            „Pensia” – din ce zici reiese ca ai varsta de pensionare, ba chiar peste speranta de viata.

            P.S. cat despre mine nu te pronunta daca nu cunosti. Sau acesta iti este obiceiul, tov. abas?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top