Rusia şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au încetat complet să mai coopereze pe liniile militară şi civilă, a declarat luni pentru agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti ministrul adjunct de externe Aleksandr Gruşko.

‘NATO singură a renunţat la o agendă pozitivă în relaţiile cu Rusia. O astfel de agendă nu există. Şi până acum nu există niciun semn că Alianţa Nord-Atlantică ştie cum să depăşească această situaţie de impas’, a afirmat Gruşko, fost ambasador al Federaţiei Rusie pe lângă NATO, potrivit agerpres.ro.

În acest context, ministrul adjunct de externe rus a atribuit Alianţei decizia de a înceta contactele normale de lucru pe linie militară, menţionând că de relaţiile dintre Rusia şi NATO depinde în mare măsură securitatea în Europa.

În opinia lui Aleksandr Gruşko, Alianţa Nord-Atlantică a mers prea departe în ceea ce priveşte escaladarea confruntării cu Rusia.

‘Paradoxal, dar relaţiile de astăzi între Rusia şi NATO amintesc în cea mai mare parte de starea „obişnuită’ a lucrurilor când a fost creată NATO – în timpul Războiului rece. A fost din nou scuturat praful de pe „Doctrina lui Harmel”: dialog şi descurajare. Doar că în formula actuală este mai multă descurajare şi mai puţin dialog’, a remarcat Gruşko.

Ministrul rus se referea aici la ministrul de externe al Belgiei, Pierre Harmel, autorul raportului ‘Sarcinile viitoare ale Alianţei’, adoptat de liderii ţărilor NATO în decembrie 1967. ‘Doctrina lui Harmel’ pleda pentru o apărare puternică a Organizaţiei şi relaţii diplomatice cu ţările Tratatului de la Varşovia şi a contribuit la deschiderea drumului spre destindere între Est şi Vest la începutul anilor 1970, conform istoricilor.

Cheltuielile militare totale ale ţărilor NATO în ultimul an au depăşit o mie de miliarde de dolari, ceea ce este de 22 de ori mai mult decât cheltuielile de apărare ale Rusiei, a spus ministrul rus, potrivit căruia Moscova nu intenţionează să se angajeze într-o cursă cu NATO privind creşterea bugetelor militare, ci mizează pe ‘mijloace economice, precise şi eficiente’.

‘În ceea ce priveşte un conflict militar cu Alianţa Nord-Atlantică, toţi oamenii cu judecata limpede speră că un astfel de scenariu nu se va produce. Ar fi o catastrofă pentru întreaga omenire. Sunt sigur că acest lucru se înţelege atât la Washington, cât şi la Bruxelles’, a afirmat Aleksandr Gruşko.

În opinia sa, o reînnoire a NATO ar fi fost posibilă prin stabilirea unui autentic parteneriat strategic cu Rusia. ‘O astfel de tentativă a fost întreprinsă la summitul Rusia-NATO la Lisabona în 2010. Cu toate acestea, în realitate, membrii NATO ar fi trebuit să-şi sacrifice „natura excepţională”, să descopere arta compromisului şi conlucrarea pe picior de egalitate, să nu se mai orienteze asupra intereselor de grup, ci asupra intereselor comune. Acest lucru nu s-a întâmplat’, potrivit lui.

În ultimii ani, Rusia se confruntă cu o activitate fără precedent a Alianţei la graniţele sale. NATO numeşte aceasta ‘descurajarea agresiunii ruse’, a afirmat Gruşko. Kremlinul a subliniat în repetate rânduri că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare pentru alte ţări, dar nu va lăsa fără răspuns acţiuni periculoase pentru interesele sale, notează în final RIA Novosti.

Relaţiile dintre NATO şi Rusia s-au deteriorat în mod semnificativ, ajungând la un nivel similar din perioada Războiului rece, după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014. Au urmat apoi o serie de episoade conflictuale care nu au făcut decât să înrăutăţească situaţia: Moscova este acuzată că furnizează armament rebelilor din estul separatist al Ucrainei. De asemenea, Federaţia Rusă a fost acuzată de ingerinţe în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016, de otrăvirea cu agent neurotoxic de tip militar a fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Marea Britanie, de amestec în alegerile dintr-o serie de ţări occidentale şi tentative de destabilizare a Occidentului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Rusia şi NATO au încetat complet cooperarea pe liniile militară şi civilă

  1. Ramona Georgescu spune:

    Foarte bine.Pana ce NATO nu isi baga mintile in cap Rusia nu arece discuta.

    • bogdan spune:

      Ha ha ha ! Pai mai parashuta ! E ca si cum ar spune purecele ca nu are ce discuta cu elefantul…vai mama voastra de rupti in kur si retardati !

  2. bogdan spune:

    Auzi frate la porkul Grushko ce guitza ! Ca Porcia lui nu reprezinta nici un pericol pt vecinii sai ! Se pare ca Georgia, Ucraina sau Moldova ce au teritorii furate si cu rupe de ocupatie au alta perere ! Oare Balticii sunt de acord ? Dar Finlanda ? Spurcata si inapoiata specie Neanderthalienii astia !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top