Vicepremierul rus Iuri Borisov a declarat joi că o rachetă din cadrul sistemului Avangard, noua armă strategică hipersonică a Rusiei, a atins la ultimele probe viteza Mach 27, adică 32.202 kilometri pe oră, performanţă care, potrivit armatei ruse, face ca acest sistem să fie invulnerabil în faţa oricărui scut antirachetă, transmite agenţia EFE.

”La ultimele probe a atins viteze apropiate de Mach 30. A ajuns la Mach 27. La asemenea viteze practic nu există vreun sistem antirachetă care să o poată doborî”, a declarat la postul Rossia 24 vicepremierul Borisov, responsabil cu sectorul apărării, scrie agerpres.ro.

El a explicat mai departe că, din punct de vedere tehnic, este imposibil de anticipat poziţia unei rachete Avangard în momentul următor, întrucât aceasta este foarte manevrabilă şi îşi poate schimba direcţia în plan vertical şi orizontal. ”Ea practic anulează orice apărare antirachetă. Este o rachetă dificil de detectat şi chiar şi mai dificil de doborât”, a subliniat vicepremierul rus.

Preşedintele Vladimir Putin a supervizat personal miercuri din centrul de comandă al Ministerului rus al Apărării ultimele teste cu sistemul Avangard şi a anunţat că acesta va intra anul viitor în dotarea Forţelor Strategice ale Rusiei.

Sistemul Avangard este compus dintr-o rachetă balistică intercontinentală echipată cu una sau mai multe rachete ce pot purta încărcături nucleare sau convenţionale şi care pot fi manevrate şi redirecţionate înainte de a-şi atinge ţinta, astfel că, după cum afirmă responsabilii militari ruşi, au capacitatea de a păcăli toate sistemele antirachetă existente în prezent.

”Rusia are un nou timp de armă strategică. Noul sistem Avangard este invulnerabil în faţa sistemelor de apărare antiaeriană şi antirachetă actuale şi care vor veni ale vreunui posibil inamic. Este un mare succes şi o mare victorie” pentru Rusia, a asigurat Vladimir Putin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

9 Responses to Rusia susține că noua sa armă strategică hipersonică a atins viteza Mach 27

  1. Ion spune:

    Gogoase rusesti !

  2. Ramona Georgescu spune:

    La asa ceva americanii doar viseaza.

  3. rsumy spune:

    Povești…

    Și la ce altitudine zboară minunea asta ???
    Dacă e mare, e ușor de reperat.
    Dacă e mică, se topește jucăria…
    🙂

  4. bogdan spune:

    Gogosi sovietice…Pai e indeajuns sa lanseze una din asta care nu e sigur daca are o precizie mai mare de 100 km ca zboara spre cocina kremlin 10 bucati ceva mai lente dar care au o precizie de 1 m !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top