Putin ErdoganDeși Rusia și Turcia se află în ”plină reconciliere”, în spatele ușilor închise la ONU reprezentantii celor doua țări continua „războiul rece” declanșat inca din noiembrie anul trecut pe tema siriana, scrie Foreign Policy, care citeaza sursele sale din mediul diplomatic.

Publicatia reda discutiile din cadrul unei ședințe cu ușile închise în Consiliului de Securitate al ONU, de saptamana trecuta, în care reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a criticat dur Turcia pentru faptul că permite livrarea de arme către teroriști peste granita cu Siria.

Așa cum a observat un diplomat, partea rusă a fost „extrem de dură” fata de ”partenerii turci” în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate. Conform unei a doua surse, remarcile lui Ciurkin au repetat „vechiul argument rusesc”, că Turcia sprijină forțele extremiste care încearcă să redirecționeze arme și luptători în Siria.

Ciurkin„Ciurkin a insistat ca totul trece prin frontiera cu Turcia, dar că nimeni nu face nimic în acest sens”, – a spus sursa.

In plus, diplomatii au povestit ca reprezentantul Rusiei a cerut susținătorilor opoziției siriene, inclusiv Turciei și Statele Unite ale Americii, sa rupa legăturile cu unii dintre militanții sirieni care luptă împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad. De asemenea, el a încercat să convingă Ankara să își revizuiască poziția față de kurzi și să sustina initiativa Kremlinului ca reprezentantii minoritatii să participe la negocierile de pace.

Anterior, Ciurkin a declarat că Rusia a trimis secretariatului ONU o cerere de verificare a datelor referitoare la fortificațiile turcești realizate pe teritoriul Siriei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

One Response to Rusia-Turcia: În fața camerelor – își strâng mâinile, în spatele lor – își dau palme

  1. bogdan spune:

    Astia 2 diktatori sunt prieteni la rau ! Amandoi sunt departe de lumea civilizata ! Iar in problemele privind Siria mereu vor avea divergente ! Tucia vrea sa-l dea jos pe Assad Rusia zice nu ! Turcii vor sa-[ combata pe kurzii din Siria iar Rusia ii sustine ! Turcia sustine formatiunile militare moderate impotriva lui Assad iar Rusia le ataca militar ! Foaarte buna cooperare intre cei 2 diktatori ce sa spun !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top