Inginerii militari ruși au început construcția unei noi baze militare în sud-estul Siriei, potrivit site-ului DEBKAfile, a cărui echipă are sediul la Ierusalim.

Noua bază militară va fi prima realizata de forțele rusești de la începutul operațiunii în Siria, în septembrie 2015, explică portalul, citând diferite surse din zona autorităților militare israeliene.

Baza va fi amplasata în partea de sud-est a Siriei, în satul Khirbet al-Vaara, lângă Bir al-Kasab – la 85 kilometri de Inalțimile Golan, unde se afla pozițiile armatei israeliene. De frontiera cu Iordania, noul cap de pod rusesc va fi separat de 96 ​​de kilometri, iar distanta pana la garnizoana soldaților americani și iordanieni – 185 de kilometri.

Unul dintre principalele obiective ale Rusiei în construcția noii baze este controlul asupra „intresecției” strategice de la sud și est de granița siriana. Acest lucru va consolida în mod semnificativ poziția regimului lui Bashar al-Assad, scrie site-ul.

Sursele jurnaliștilor au subliniat că construirea noii baze militare în Siria a început pe fondul reluării negocierilor secrete dintre Federația Rusă și Statele Unite ale Americii în capitala iordaniană – Amman.

Săptămâna trecută au apărut stiri despre un acord dintre Iordania, SUA și Federația Rusă privind crearea unei zone demilitarizate, care sa cuprinda teritorii din Iordania și Israel. Cu toate acestea, acordul nu a fost semnat din cauza planului privind aplanarea situației din sud-estul Siriei, propus de delegația rusă.

Potrivit DEBKAfile, partea rusă a propus SUA să continue să dețină trecerea al-Tanf, iar în schimb, trupe din Siria și Iran sa elibereze orașul Abu Kamal și să preia controlul teritoriilor din nordul țării. Partea americană s-a opus ca Abu Kamal sa fie eliberat de armata lui Assad, deoarece aceasta va consolida poziția Iranului la granița dintre Siria și Irak.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Rusia va construi o nouă bază militară în Siria, la 85 km de Israel

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Taranu Ion aka nada si Toni, trolii Rusiei.

  2. Toni spune:

    debkafile…skatofagia.ua…ce surse…inliniedreapta.net…toate pe acelasi profil…bagarea in ceatza…
    debkafile???
    Pai daca asta nu e site israelian, atunci care mai e???

  3. bogdan spune:

    Au gasit Godacii pe alti mai amarati decat ei pe care sa-i incalece !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top