freight-dfdsMoscova a anunțat că intenționează să deschidă o linie de feribot pentru creșterea exporturilor de mărfuri rusești către Europa. Potrivit Prime, Ministerul rus al transporturilor vrea să reducă astfel dependența de tranzitul de mărfuri prin Polonia, în legătură cu „politica instabila a colegilor polonezi”.

Oficialii ministerului sustin ca în acest scop vor incheia un parteneriat cu DFDS, cea mai mare companie de transport maritim si logistica din nordul Europei. Revent, adjunct ministrului, Nikolai Asaul s-a întâlnit cu șefii companiei de transport. „Traseul va fi proiectat astfel incât în condiții de siguranță și eficient să transporte camioane cu mărfuri, respectând în același timp condițiile de confort pentru șoferii de vehicule”, – a declarat ministerul într-un comunicat oficial.

Părțile se așteaptă să semneze în curand un memorandum de cooperare.

De la începutul anului în curs, tranzitul de mărfuri pe caile rutiere între cele două țări a fost suspendat de Polonia ca reactie la modificările legislației ruse cu privire la cotele alocate transportatorilor polonezi. Ulterior, părțile au putut să ajungă la un compromis.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Loading...

Related Posts

5 Responses to Rusia vrea să deschidă o linie de feribot pentru TIR-uri, care să ocolească Polonia

  1. bogdan spune:

    Pai ca sa nu mai plateasca o firma Daneza ca si asa nu-i prea iubesc pe astia godacii, mai bine aduc barja aia din Mediterana ca ies mai in castig transportand Camioane cu ea decat omorand copii prin scoli si bolnavi prin spitale in Siria…

    • nada spune:

      Pe cat faci pariu cu mine ca in scurt timp iti vei inghiti tot cacatul pe care-l postezi si le vei cere in modul cel mai umil rusilor dreptul sa le sugi pucla

      • bogdan spune:

        a vezi tu godace cand vom pune mana pe tine ce vei mai smiorcai schilodule ! crezi ca nu te stim cine esti ?! ha ha ha

      • Catun spune:

        Papusa nada, va stim apucaturile homosexuale. Lasati Occidentul in pace, voi aveti probleme mai mari decat LGBT. Uita-te la tine de ex. si ce poti emite ca reprezentant al Rusiei aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top