Vladimir Putin va încearcă să-l convingă pe Donald Trump ca SUA să retrocedeze cele doua imobile rezidențiale, despre care administratia Obama a declarat ca ascund activitati de spionaj, scrie The Times.

Cele doua proprietati sunt conacul Norwich House din Long Island și o casă pe Corsica River, în statul Maryland.

În decembrie anul trecut, fostul președinte american Barack Obama a ordonat confiscarea celor doua proprietăți pe care diplomații ruși le foloseau, potrivit declaratiilor oficiale, pentru agrement și odihnă.

Administrația Obama a motivat deciza afirmând că acestea „au fost folosite de către personalul rus în scopul spionajului“.

Măsura a făcut parte din pachetul de sanctiuni împotriva Moscovei pentru amestecul rusesc în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Tot atunci, Washingtonul a expulzat 35 de diplomați ruși.

Putin a refuzat să răspundă în oglindă la acțiunile lui Obama, spunând că speră la o îmbunătățire a relațiilor cu Washingtonul, după preluarea mandatului de presedinte de catre Donald Trump.

Saptamana aceasta, purtatorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a spus  că „răbdarea Moscovei a ajuns la capat“, după refuzul Washingtonului de a retroceda cele doua reședințe. El a amenintat ca partea rusă ar putea răspunde cu acțiuni similare, în cazul în care imobilele nu sunt returnate.

Putin și Trump se vor întâlni pentru prima dată la summitul G20 de săptămâna aceasta, care are loc în Germania.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

8 Responses to Rusia vrea să-i fie retrocedate vilele americane, confiscate de Obama

  1. didi spune:

    eu nu am nimic impotriva, sa le retrocedeze rusilor, dar sa le ridice statutul de cladiri pentru uz diplomatic. cu alte cuvinte, sa aiba acelasi statut juridic ca orice alta casa din sua si sa poata fi perchezitionate cu mandat de politistii americani oricand vor ei. ok?

  2. Ucraina fascista ocupa pamant romanesc spune:

    Ia uitati ce posteaza autorul Mihai Neamtu parca ar fi exact ptr voi

    Vrea cine­va să fie sclav fericit? Căpuşă sătulă? Robot pro­gramat cu cheiţa, din exterior? Sunt milioane de inşi deja încolonaţi spre abatorul conştiinţei co­lective. Oameni fără patrie şi fără destin; fiinţe ge­la­tinoase, lipsite de licărul luminii. Indivizi ingraţi, alienaţi, lipsiţi de rădăcini.

    Din fericire, cunosc şi ro­­mâni care nu şi-au vândut sufletul pentru un pumn de arginţi. Au voinţa aprigă! Preţuiesc res­pec­­tul şi onoarea, tăcerea evlaviei, ierarhiile natu­ra­le, privirea ageră a cercetaşului, zâmbetul cam­pio­nului, credinţa şi loialitatea.

    Îi ştiţi şi dum­nea­voas­tră! Împreună, aşadar, putem descoperi algo­ritmi inteligenţi, care vor scoate din vocabularul nostru expresia „nu se poate”.

    • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

      Cine nu e tradator accepta urmatoarele realitati:

      1. Transnistria a fost moneda de schimb pentru Sudul Basarabiei. Ce mai cauta armata Rusiei in Transnistria?

      2. Rusnacilor li se pare normal ca Armata Rusiei sa ocupe agresiv Moldova, dar li se pare anormal ca armata ucraineana sa stationeze intre granitele Ucrainei.

      3. Pretentiile teritoriale ale Chisnaului sunt doar asupra teritoriului sau, pe cand pretentiile rusnacilor sunt asupra teritoriilor care apartin altor tari.

      4. Bucurestiul nu are pretentii teritoriale nici macar asupra Basarabiei, chiar daca si aceasta este Romania.

      • Ivan spune:

        Prostituatule Catun…..cine nu e tradator isi face nevoile pe punctele tale si moare de ras…..nici un om sanatos la cap nu ia in seama aberatiile tale pe care le prezinti…..tot nu ai inteles ca nu merge…? Aceste pseudo argumente ale tale, sunt de tot rasul….te tot strofoci sa scoti din context anumite chestiuni pe care vrei sa le folosesti ca avantaj…dar tot nu merge….pt ca este vorba de mentalitatea ta care reiese din ce spui si din cum prezinti lucrurile…..mentalitate de prostituat…..si crede-ma este atat de evident…. 🙂

  3. Basarabia e Romania spune:

    Si ce daca a ajuns rabdarea la capat? Poate incepe o noua rabdare…….si tot asa din rabdare in rabdare….

    • Clau spune:

      …plus ca oricand rusnacii pot importa rabdari prajite din China. Poporul „pretin” chinez ajuta cu mare placere federatzia Guitzstaneza. Chinezii sunt recunoscuti pentru rabdarea pe care o au…

  4. bogdan spune:

    „răbdarea Moscovei a ajuns la capat“- ei bine sa mearga si inapoi spre primul capat…

    • Ivan spune:

      Psihopatule, multumeste providentei de rabdarea pe care o are pamantul asta ca te tine….lasa tu discutiile si analizeaza-te pe tine….nespalat imputit ce esti…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top