Forțele aeriene rusești au reluat miercuri bombardametele din sud-vestul Siriei, după ce au eșuat negocierile cu rebeli sirieni privind restaurarea guvernării lui Bashar al Assad în aceste zone. Loviturilor aeriene au fost supuse orașului Tafas, la nord-vest de orașul Deraa, și Saida – la est, anunta Grupul Sirian pentru Monitorizarea Drepturilor Omului.

Președintele sirian Bashar al-Assad desfășoară o campanie militara în sud-vestul țării, cu sprijinul aviației rusești. El vrea sa înfrângă rezistenta gruparilor insurgente și sa ocupe cea mai mare parte a acestui teritoriu, susțin activiștii pentru drepturile omului, care afirma, de asemenea, ca deasupra orasului Saida, în noaptea de miercuri, au fost aruncate bombe-butoi.

Rebelii sirieni au inițiat negocieri cu Rusia începând de sâmbătă, încercând să convină asupra încetării ostilităților, a cărei condiție era întoarcerea zonelor sub suveranitatea guvernului lui Assad. Cu toate acestea, partile nu au putut ajunge la un acord.

Un reprezentant al principalelor fracțiuni ale Armatei Siriene Libere, care negociază cu partea rusă, a declarat pentru Reuters că „negocierile au eșuat din cauza insistenței (partii ruse) de predare a armamentului greu”. Un alt reprezentant al insurgenților a declarat că negocierile au eșuat, deoarece Rusia dorea ca toate armele să fie predate în acelasi timp, în timp ce opoziția siriană dorea ca procesul să fie etapizat, după ce se asigura ca zecile de mii de rebeli ajung in siguranta acasă.

După prima rundă de discuții, care au avut loc sâmbătă, rebelii le-au părăsit, spunând că „condițiile rusești reprezintă o capitulare umilitoare”.

Ulterior, Iordania i-a convins să se întoarcă la masa negocierilor, au spus surse oficiale. Miercuri, ministrul iordanian de externe Ayman Safadi a purtat discuții la Moscova cu Serghei Lavrov, și i-a spus acestuia că dacă nu va fi semnat un armistitiu, în partea de sud a Siriei există riscul unei catastrofe umanitare.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to ”Rușii ne impun o capitulare umilitoare”- rebelii sirieni explică eșecul negocierilor

  1. George spune:

    Americanii sint de vina.In loc sa le trimita niste rachete Stinger ca sa le dea jos avioanele Su-34 si sa le mai dea peste nas rusnacilor ca-n Afganistan fac tot felul de erori in avantajul rusilor…

  2. bogdan spune:

    Porcii lui Putler !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top