Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili a declarat pentru postul TVN24 că „preşedintele rus Vladimir Putin le-a oferit să împartă Ucraina, în urmă cu mai mulţi ani, polonezilor şi altor lideri naţionali”.
„Vladimir Putin a spus că Ucraina nu este o ţară, ci este un teritoriu. La următoarea întâlnire, mi-a spus că Crimeea este pământ rusesc. Apoi mi-a spus că este foarte nefericit din cauza Moldovei şi că trebuie făcut ceva. Mi-a mai spus că NATO nu va putea să apere statele baltice”, a continuat Saakaşvili.
De asemenea, Saakaşvili a confirmat spusele fostului ministru polonez de Externe Radoslaw Sikorski, afirmând că Donald Tusk, premierul polonez, i-ar fi spus despre conversaţia cu Putin.
„Tusk mi-a spus că a crezut că este o glumă”, a declarat el. Tusk, care urmează să devină preşedintele Consiliului European în decembrie, nu a făcut niciun comentariu cu privire la afirmaţiile fostului său şef al diplomaţiei.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.