Statele Unite au anunţat joi noi sancţiuni ţintite împotriva a trei persoane şi nouă entităţi, în legătură cu anexarea rusă a Peninsulei Crimeea şi încălcarea drepturilor omului în regiunile din Ucraina controlate de Rusia, transmite AFP.

Printre ţintele acestor noi măsuri punitive americane figurează un fost comandant al artileriei ruse, Vladimir Zariţki, fondatorul unei întreprinderi care operează în Crimeea, precum şi un agent al serviciilor ruse de informaţii (FSB), Andrei Suşko, „suspectat de răpirea extrajudiciară în 2017 a unui activist tătar din Crimeea care se opunea ocupaţiei ruse şi care, ulterior, a participat la violenţe împotriva acestuia”, a declarat Departamentul Trezoreriei Statelor Unite într-un comunicat.

A treia persoană vizată este un viceministru al securităţii din autoproclamata republică Lugansk, Aleksandr Basov, de asemenea acuzat de „grave încălcări ale drepturilor omului într-un teritoriu ocupat cu forţa de guvernul rus”.

Ministerul său este şi el adăugat pe lista neagră a Statelor Unite, precum şi alte opt entităţi, în majoritate întreprinderi care operează în Crimeea şi participă astfel, potrivit Washingtonului, la legitimarea anexării peninsulei la Rusia.

Sancţiunile financiare vizează să împiedice aceste persoane şi entităţi să facă afaceri cu americani şi să le interzică accesul pe piaţa Statelor Unite.

Într-o declaraţie solemnă de la 25 iulie, administraţia americană a reafirmat că nu recunoaşte anexarea Crimeei la Rusia.

Potrivit Departamentului de Stat american, noile sancţiuni „subliniază parteneriatul ferm al Statelor Unite cu Ucraina şi Uniunea Europeană pentru a se opune împreună” atitudinii Moscovei în aceste regiuni ucrainene.

Administraţia Donald Trump a făcut cunoscut în această săptămână că va impune în viitorul apropiat sancţiuni economice mai generale împotriva Rusiei pentru rolul său în otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, imputată de Washington autorităţilor de la Moscova.

Relaţiile dintre cele două mari puteri se află la cel mai scăzut nivel, în pofida tentativelor de apropiere eşuate dintre preşedintele american şi omologul său rus, Vladimir Putin, notează AFP.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Sancţiuni americane impuse unor persoane şi entităţi ruse din Donbas și Crimeea

  1. bogdan spune:

    Bravo USA ! Doar ca asta este frectie ! Ar trebui imediat sanctiuni impotriva tuturor godacilor care se afla in orice forma de „conducere” in teritoriile ocupate temporar – Crimeea si Donbas ! Astfel mai ales in Crimeea oricine cu capul pe umeri se va feri sa accepte sau sa preia o functie publica de conducere stiind ca pt cei cativa ani de conducere va obtine restrictie pe cativa zeci de ani de a avea contacte de orice fel cu Lumea Civilizata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top