Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, consideră că vizitele frecvente la Moscova ale liderilor Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) demonstrează incapacitatea acestora de a lua decizii independent, scrie astazi Europa Liberă.
„Călătoriile regulate ale PSRM devin ridicole. Acțiunile lor conduc la ideea că ei nu pot decide nimic și nu pot fi independenti”, susține Sandu.
Maia Sandu a observat că, dacă reprezentanții blocului ACUM ar fi călătorit de două ori pe săptămână la Bruxelles, oamenii ar fi început să aibă îndoieli cu privire la independența lor și ar fi ajuns la concluzia că cineva ia decizia pentru ei.
La 16 aprilie, socialiștii din Republica Moldova au anunțat că, la invitația Dumei de Stat a Rusiei, fracțiunea parlamentară a partidului, condusă de Zinaida Greceanîi a efectuat o vizită de o zi la Moscova.
Potrivit presei moldovene, întâlnirile de la Moscova au loc pentru a se discuta despre soarta unei posibile alianțe politice la Chișinău. Dacă Partidul Socialistilor nu este de acord cu crearea unui guvern minoritar cu blocul ACUM, atunci vor avea loc alegeri anticipate, a declarat co-presedintele ACUM, Maia Sandu.
Lidera Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a negat faptul că scopul vizitei întreprinse marţi la Moscova ar fi fost discutarea condițiilor pentru o coaliție de guvernare la Chișinău, care să fie acceptată de Rusia, relatează mediile locale.
Potrivit unui comunicat al Dumei de stat, Zinaida Greceanîi l-a asigurat pe președintele Dumei, Veaceslav Volodin, cu care a discutat marți, că socialiştii sunt împotriva discriminării limbii ruse şi a interdicţiei impusă în R.Moldova retransmisiei emisiunilor informative ale posturilor de televiziune ruse.
Joia trecută, pe 11, aprilie a avut loc prima discuție între Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM privind crearea unei majorități. Concomitent, președintele Iogr Dodon, liderul informal al PSRM, a fost la Moscova, într-o vizită neanunțată de președinție.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Porcii trag la Cocina ! E normal !