Putin 7 luniAcum șapte luni, după o dezbatere foarte dificilă și de lungă durată la Minsk, în fata jurnaliștilor au ieşit președinții Ucrainei și Rusiei. Și dacă dupa fata lui Poroșenko se putea spune imediat că noaptea nu a fost ușoara, Putin strălucea ca o moneda nou-nouta. Și motive pentru o astfel de demonstrație erau suficiente. Chiar prin machiajul politic era evident că Putin era mulțumit de sine, scrie Valentin Kim, expert in comunicare non-verbala.

La New York situatia s-a schimbat.

De data aceasta negocierile nu au durat toată noaptea, dar Putin arata ca şi cum a trudit 24 de ore şi nu se poate lăuda cu rezultatul muncii.

Dacă eliminam toata beteala verbala și lasăm numai gestica, semnele non-verbale, atunci vom vedea următoarele:

1. Semne permanente de anxietate și disconfort

Putin tusea des, îşi strangea buzele, înghite des în sec. În timpul interviului de dinainte de Adunarea Generala a ONU, se atinge în mod regulat de cap si faţă (un semn al procesului de gândire activă, de găsire a unei soluții la o problemă dificilă). În afară de asta a inceput sa faca ceva ce nu s-a mai observat la el – îşi lingea regulat buzele, ceea ce inseamna emoție, sustine Valentin Kim.

De remarcat şi gesturile mai rare. De regula, Putin nu se relaxeaza în fața jurnaliștilor, dar de data aceasta incerca sa se abtina de la absolut orice gesticulatie. Numai întrebările umplute cu clișee propagandistice erau însoțite de incercari ale mișcării de mână.

2. Pierderea firului conversației

În timpul interviului, Putin a pierdut deseori firul conversației. Pauzele mici între întrebări erau umplute cu priviri pierdute, imersiune în sine și în procesul său de gândire.
Acest comportament este neobișnuit pentru Putin. De obicei, cu reporterii el se comportă mai precaut și nu-si permite să fie distras. Aici se vedeau insa urmele unei probleme care il distrage constant.Putin ONU2

3. Semne clare de minciună

Câteva întrebari au adus nervozitate lui Putin. Dar cel mai mare disconfort a fost iscat de intrebarea cine a cerut întâlnirea cu Obama. La mențiunea ca americanii au cerut o întâlnire cu Putin, rugat sa clarifice problema – „Deci nu dvs aţi cerut această întâlnire?” – Putin a făcut câteva gesturi arătând nesinceritatea sa: scarpinat în zona feței din apropierea nasului (un semn că situația este percepută de el ca neplăcuta), o privire rapidă spre Peskov, secretarul sau de presa (semn ca el căuta ajutor), apel la umor și la sprijinul publicului.

Jucând rolul unui subiect de politica internațională, Putin nu vrea să cadă în categoria persoanelor minore. În orice caz, consumatorul casnic ar trebui să-l perceapa ca mascul alfa – cel mai puternic, cel mai deștept, cel mai viclean, poate chiar şi cel mai josnic – important e sa fie cel mai cel mai. Problema este ca rezultatele reuniunii nu il dispuneau la un astfel de comportament, afirma Kim.

Cele șapte luni care s-au scurs între Minsk și New York, arată în mod clar o schimbare completă a comportamentului lui Putin.

Putin Obama sampanieÎn general, acest lucru spune despre schimbarea strategiei în discutia cu Statele Unite. Și numele noii strategii este… lingușirea. Este suficient sa examinam imaginile de la dineul de gală în onoarea cele de-a 70-a sesiune a Adunarii Generale a ONU, pentru a intelege că Putin a încetat să mai fie o figura de care sa tina cont puternicii lumii. Iar puternicii lumii au avut grija sa-i aminteasca de acest lucru.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (8 voturi, media: 4,50 din 5)
Încarc...

Related Posts

20 Responses to Şapte luni care l-au schimbat pe Putin

  1. yehudy spune:

    celor care vor sa inteleaga cum a inceput al doilea razboi mondial le recomand urmatoarele carti: „spargatorul de gheata”, „ziua m”, „ultima republica” si „epurarea”. carti scrise de fostul colonel gru victor suvorov. le puteti descarca for free de pe internet. sau vi le pot trimite eu.

  2. yehudy spune:

    cele 7 luni care l-au schimbat pe putin sunt lunile de prabusire economica absoluta a rusiei. daca acum 7 luni putin sfida pe toata lumea si ameninta cu capacitatile nucleare ale rusiei, acum putin se gudura pe langa usa. putin ar fi bucuros sa scape de sanctiunile economice. insa sanctiunile economice vor inceta cand putin va returna crimeea. pana atunci economia rusa va continua sa se prabuseasca, mai accelerat acum deoarece rusia se implica militar in siria. rusia va cheltui zeci de miliarde de euro in siria:)

  3. yehudy spune:

    ultimul banc:
    intrebare la radio erevan:: care este diferenta intre un dolar si o rubla?
    raspuns: matematic, diferenta dintre un dolar si o rubla este un dolar:)

    • Zorg spune:

      Ce faci, mon cher?! Spam?!

      • yehudy spune:

        nu draga zorg, spun bancuri:) nu-ti place bancul?

        • Zorg spune:

          Este superb, dar văd că ții morțiș să îl repeți cum ai ocazia, ca de altfel și alte comentarii. Aceste comentarii pe care le tot repeți fac parte dintr-o strategie mai amplă? Sau uiți că le scrii? Sau le scrii ca să nu le uiți?

      • yehudy spune:

        draga zorg, uite chiar ultimuil banc:
        dupa ce putin a fost calaret, vanator, protector al animalelor, eliberatpor al crimeii, putin s-a hotarat sa-si etaleze talentele de croitor in slujba poporului. se face concurs in rusia pentru cel care va imbraca un costum croit de putin, si beste ales un barbat inalt, drept, simetric:)
        asa ca putin ii ia masurile si-l cheama peste 2 saptamani sa-i dea costumul.
        dupa 2 saptamani vine rusul la putin sa-si ia costumul. pune putin haina pe rus, haina venea ca dracu”. se uita bputin la rus si-l pune pe rus sa stea cocosat cu umarul drept in fata si umarul stang ridicat. minune: haina venea bine, nici o cuta!
        isi pune rusul si pantalonii: veneau ca dracu”
        se uita putin la rus si-l pune pe rus sa mearga cracanat cu genunchii indoiti, genunchiul stang indoit de 2 ori mai mult ca cel drept. minune, pantalonii acum nu mai faceau nici o cuta!
        asa ca rusul, disciplinat, pleaca pe strada cum l-a invatat putin sa mearga: cocosat cu umarul drept in fata si umarul stang ridicat, cracanat cu genunchii indoiti, genunchiul stang indoit de 2 ori mai mult ca cel drept. minune: costumul nu facea nici o cuta!
        pe strada 2 amici il vad pe rus, si unul din cei 2 ii spune celuilalt: il vezi pe paraliticul ala? iti dai seama ce croitor bun are, nici o cuta nu face costumul!

        • Zorg spune:

          Așa, mai variază. Nu de alta, dar începusem să îmi fac griji

          • yehudy spune:

            draga zorg, adevarata problema a rusiei este cea economica. si, dupa cum ai observat, nici un troll rus nu are raspuns la asta. asa ca revin cu problema economica a rusiei nu pentru troli, ci pentru cititori. rusia pare fioroasa, dar este deja prabusita economic. si asta trebuie sa afle cat mai multi. de aceea ma repet, pentru alti cititori.

      • yehudy spune:

        celor care vor sa inteleaga cum a inceput al doilea razboi mondial le recomand urmatoarele carti: „spargatorul de gheata”, „ziua m”, „ultima republica” si „epurarea”. carti scrise de fostul colonel gru victor suvorov. le puteti descarca for free de pe internet. sau vi le pot trimite eu.

        te intereseaza cartile astea, draga zorg?

  4. Zorg spune:

    Vă spun imediat interpretarea corectă:
    1) Tușea des pentru că nu avea maieu pe sub cămașă, iar aerul condiționat era dat pe maxim deoarece Lavrov s-a descălțat și a împuțit sala. Putin avea gâtul uscat pentru că era deshidratat, nu a băut nimic înainte ca să nu îl treacă pipi astfel fiind nevoit să iasă des din sală, iar acest gest l-ar fi descris ca nevricos afectându-i imaginea de mare judokan. Își lingea des buzele gândinu-se constant la 200 de vodcă.
    2) Conversația era sacadată, cu pauze între întrebări, cu priviri lungi și dese, pentru că era în contact direct cu Dumnezeu, care îi șoptea chiar atunci în ureche ce să spună.
    3) Nu se pune problema de nesinceritate, cine îl mai crede oricum?! Se scărpina la nas pentru că suferă de același sindrom ca Michael Jackson, sindromul „unde mi-e nasul”, moment în care s-a uitat la Peskov care i-a făcut semn afirmativ din cap că nasul e tot acolo.

  5. yehudy spune:

    putin a luat-o pe calea lui ceausescu: isi izoleaza tara economic, politic si miltar. serviciile secrete ruse si armata rusa se pun la adapost exacerband cultul personalitatii lui putin; putin va fi tapul ispasitior perfect, la fel ca ceausescu!

    • Zorg spune:

      O să râzi, dar știi de ce cred că nu va avea soarta lu’ ceașcă?! Pentru că Putin are față patetică. Cum îți verși ura pe unul care îți inspiră milă?! Ceașcă n-a beneficiat de acest enorm avantaj. Ceașcă a fost arogand, neprietenos, chiar agasant până în ultima clipă. Aprofundează un pic și ai să înțelegi unde bat

    • Zorg spune:

      Avem și noi exemplul nostru, care a făcut școli la Moscova, Ilici – fostul președinte, la câte porcării a făcut ar fi fost omorât cu pietre într-o piață publică, dar a beneficiat de fața aia de băiat amabil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top