Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua vineri o vizită la batalionul NATO desfășurat în Polonia, o deplasare ce are loc înaintea amplelor manevre militare prevăzute de Rusia în Belarus în luna septembrie, a anunțat marți subsecretarul de stat în Ministerul polonez al Apărării, Tomasz Szatkowski, transmite AFP.

Joi, Jens Stoltenberg se va întâlni cu președintele polonez Andrzej Duda, după care se va deplasa la baza NATO de la Orzysz (nord), a declarat subsecretarul de stat, citat de presa locală.

Baza de la Orzysz găzduiește unul din cele patru batalioane multinaționale desfășurate în primăvară de NATO, sub comandament american în Polonia, britanic în Estonia, canadian în Letonia și german în Lituania.

Această desfășurare vizează să ofere asigurări suplimentare aliaților de pe flancul estic în contextul frecventelor manevre organizate de Rusia în regiune după anexarea Crimeii în 2014.

Secretarul general al NATO a declarat la 3 august, la CNN, că relațiile Alianței Nord-Atlantice cu Rusia ”nu au fost niciodată atât de dificile” după sfârșitul Războiului Rece.

”Polonia a devenit pentru SUA centrul de gravitație a tot ceea ce întreprindem în materie de descurajare” pe continentul european, a subliniat la rândul său, la mijlocul lui august, comandantul forțelor terestre americane în Europa, generalul Ben Hodges.

Baza de la Orzysz este situată la circa 100 km de enclavă rusă Kaliningrad, puternic militarizată, și aproape de așa-numitul coridor Suwalki, la frontiera polono-lituaniană, considerat drept critic pentru securitatea țărilor baltice.

Acesta sunt foarte îngrijorate de exercițiul militar intitulat ”Zapad 2017”, prevăzut să aibă loc în septembrie în Belarus, aliat al Rusiei și care se învecinează cu Letonia, Lituania și Polonia.

În timp ce guvernul de la Vilnius afirmă că la exercițiu vor participa 100.000 de militari ruși, cifre oficiale ruse, citate de presa poloneză, vorbesc despre 12.700.

NATO și Rusia au convenit în luna iulie să evite orice risc de potențiale confruntări în timpul exercițiilor militare, cele două părți efectuând și un schimb de informații.

Jens Stoltenberg a indicat atunci, fără alte precizări, că Moscova a furnizat Alianței, la solicitarea acesteia, numărul de militari, de nave și de avioane care vor participa la ”Zapad”, și că Alianța a informat la rândul său Rusia cu privire la viitorul său exercițiu ”Trident Javelin” 2017.

Moscova a invitat reprezentați ai celor trei baltice să participe ca observatori la manevre.

În afara comandamentului batalionului NATO de la  Orzysz, armata americană a instalat în luna mai un nou cartier general în Polonia pentru cei aproximativ 6.000 de militari desfășurați în cadrul operațiunilor NATO și ale SUA pe flancul estic al Alianței de la începutul anului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Șeful NATO – în vizită în Polonia înaintea amplelor exerciții militare ale Rusiei în Belarus

  1. bogdan spune:

    Trebuie sa ne pregatim caci porcii anexeaza in perioada asta Belarus care dispare de pe harta si se pregatesc de invazie spre Lumea Civilizata ! Godacii sunt precum lacustele ! Cand termina mancarea merg mai departe la furat si cand termina tot mai departe si tot asa ! Ei nu produc ci doar mananca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top