sonda-petrolRezervele de petrol și gaze din Rusia se vor epuiza până în anul 2032, susține Gherman Gref, seful „Sberbank”, cea mai mare banca din Rusia (dupa active), potrivit newsru.com.

„Indiferent cât de mult am vrea sa evitam acest lucru, dar noi vedem că epoca petrolului și gazelor ia sfârșit. Acum vorbim despre când se va termina acest monoprodus. În opinia mea, acest lucru va avea loc prin 2028-2032, atunci când, dupa parerea mea, dupa toate senzatiile, toate tendințele pe care le vedem astăzi, nu vom mai avea un astfel de ciclu bazat exlusiv pe hidrocarburi. Trebie sa fim pregatiti”- a spus Gref, citat de TASS.

Potrivit șefului bancii, ieșirea din starea monoindustriala a economiei este foarte dureroasă.

„Este necesar să vorbim despre adoptarea unei noi dinamici, trebuie să ne diversificam economia. Acum tot mai mulți oameni se gândesc la asta. Experții vorbesc despre asta de o lungă perioadă de timp și mi se pare că și oamenii de la putere au deja imaginea si vad destul de bine situația” – a spus el.

În luna iunie, în timpul Forumului Economic International de la St. Petersburg, Gref a declarat că structura actuală a economiei ruse este imposibilă fără petrol. Potrivit lui, există două puncte de vedere: în primul rând, punctul de vedere al petroliștilor, care cred că „paradisul petrolului nu are cum sa dispara”.
Gherman GrefCel de-al doilea – al industriei energiei alternative. Tehnologiile alternative vor fi competitive și chiar mult mai eficiente în ceea ce privește performanța comparativ cu sursele tradiționale. Petrolul și gazele treptat vor deveni sursă secundara de combustibil, a prezis șefulul Sberbank.

În ceea ce privește Rusia, în timp ce alte țări dezvolta surse alternative de energie, Rusia încearcă să negocieze cu OPEC prețurile petrolului, aminteste Gref. „Concurenții noștri sunt pe cale sa creeze economii ale viitorului, iar noi ne agățăm de secolul petrolului, încercând să prindem de coada vechea era a țițeiului”, – a declarat Gref.

Datele guvernului rus difera de cele din pronosticul șefului Sberbank. Astfel, potrivit Ministerului Energiei din Rusia, producția de petrol pana în 2035 ar putea scădea cu aproape jumătate. În planul general de dezvoltare a industriei petroliere din Rusia, elaborat de Ministerul Energiei, se spune că, în 20 de ani, Rusia se așteaptă la o scădere a producției de petrol cu 1,2%, în varianta cea mai optimista și de 46%, în varianta cea mai pesimista.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

8 Responses to Șeful Sberbank prezice epuizarea grabnică a rezervelor de petrol și gaze din Rusia

  1. barbu spune:

    de acord de data asta cu tine bogdane

  2. bogdan spune:

    Nada Hui tu esti debil total ! Pai din Siria nu veti obtine petrol pt simplul motiv ca Siria nu are petrol !!! Si Romania produce mai mult petrol decat Siria ! Tampitule nici de la Iran nu veti obtine nimic caci Iranul dupa coborarea sanctiunilor va este concurent pe piata si deja inunda lumea cu petrol pt a-si recastiga cota pierduta pe perioada sanctiunilor-nu va da petrol gratis porcilor ci-l va vinde vestului ce are bani ! Apoi dementule mai verifica -la ora actuala USA este cel mai mare producator mondial de petrol si nu Porcia voastra ! Deci USA produce si exporta nu are nevoie de import ! Vb de China ?! Esti total cu capul pai China se pisa pe voi si va da foc mai sarantocilor-China nu are pt ce sa se certe cu lumea civilizata pt Porcia voastra ! Tu nu vezi ca nu va sustine pe nicaieri in dementa voastra ! Iar Libia si ceilalti producatori nu vor da gratis petrol porcilor caci prefera sa primeasca bani- deci il vor vinde lumii civilizate ! Va da Kazahstanul petrol gratis Porciei ? Raspuns clar: NU ! Oare cata prostie poate incape in capul unui singur troll godac ? Raspuns : nelimitata…

  3. putin spune:

    China nu are in vedere absolut nico alianta cu rusia in razboiul din Siria, insa trolii rusi ne anunta deja victoria celor doua aliate! 🙂 Petarde rusesti!

  4. bogdan spune:

    Adica pt cei ca tine sau cum ? Pai daca 94 % din consumul mondial de petrol ajunge in motoarele cu ardere interna despre ce vb aici ?! Celelalte 6 procente sunt directionate spre mase plastice si derivate ! Indiferent de acest fapt faptul ca economia OLR este inapoiata nu se schimba ! Nici datele problemei !

  5. bogdan spune:

    Ideea este ca toate tarile ce nu au petrol sau gaze la vanzare deja si-au dezvoltat economia sau o fac nedepinzand de veniturile oferite de aceste materii prime ! Calea pe care mergem noi restul lumii civilizate este deja dezvoltarea energiei alternative ! In 2-3 decenii petrolul va fi ceva secundar doar gazele vor mai ramane pt ca sunt cantitati mondiale pt cel putin 100 de ani ! In schimb godacia care depinde de materiile prime nu are o economie competitiva ci mai degraba rudimentara si orice variatie de venit din vanzarea de materii prime o dezechilibreaza ! O restructurare masiva a economiei sovietice pe baze corecte de dezvoltare gen economiile vestice implica un proces temporal de cel putin 2-3 decenii de investitii constante si sustinute de cel putin 10-15 % din PIB ul Godaciei ! Dar in loc sa investeasca in acest lucru godacii investesc aceste sume in militarizare si atacarea altor tari ! In momentul dureros al dezechilibrului dat de trecerea pe combustibili alternativi si disparitia cererii si ofertei de materie prima OLR nu va mai avea sursa necesara financiara pt schimbarea bazei economice si va ramane la un nivel de subdezvoltare cronic timp de mai multe decenii(cel putin 5-6) ! Sa mai spunem ca godacii deja si-au stricat relatiile pe urmatoarele decenii cu toata lumea civilizata ?
    Viitor sumbru OLR are…(Yoda style sentence!)

  6. fase spune:

    pentru cei cu mai putina scoala – din petrol nu se produce numai carburant ci si alte produse cum ar fi : mase plastice , ingrasaminte , alcool , medicamente ,bitum , etc .

    • bogdan spune:

      Adica pt cei ca tine sau cum ? Pai daca 94 % din consumul mondial de petrol ajunge in motoarele cu ardere interna despre ce vb aici ?! Celelalte 6 procente sunt directionate spre mase plastice si derivate ! Indiferent de acest fapt faptul ca economia OLR este inapoiata nu se schimba ! Nici datele problemei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top