andrew-parkerȘeful serviciului de informații britanic MI5, Andrew Parker, a avertizat luni împotriva metodelor „din ce în ce mai agresive” ale Rusiei și a recurgerii de către aceasta la tehnologii cibernetice pentru a se opune Occidentului, potrivit AFP.

”Moscova se sprijină pe toată gama sa de organe de stat și pe toată puterea sa pentru a-și promova politica externă din ce în ce mai agresivă și aceasta cuprinde propaganda, spionajul, subversiunea și atacurile cibernetice”, a explicat Parker pentru The Guardian, potrivit Agerpres.ro.

„Rusia acționează în toată Europa și în Regatul Unit. Sarcina MI5 este de a-i bara calea”, a spus el în continuare.

Aceste declarații survin la zece zile după ce o escadră navală rusă compusă din opt nave, în drum spre coastele siriene, a fost supravegheată în Marea Nordului de o fregată britanică. Conflictul în Siria, soldat cu peste 300.000 de morți din 2011 până în prezent, adâncește tensiunile între Rusia, principalul aliat al regimului de la Damasc, și Occident.

În urma episodului intervenit în Marea Nordului, ministrul britanic al apărării Michael Fallon a estimat că deplasarea escadrei ruse avea „clar obiectivul de a testa” capacitățile britanice și pe cele ale restului NATO.

Mai pe larg, în interviul său pentru The Guardian, Andrew Parker a estimat că Rusia adoptă din ce în ce mai mult o poziție antioccidentală și a recurs la metode netradiționale pentru a ajunge la aceasta. „Ceea ce se observă și în acțiunile sale în Ucraina și în Siria”, a subliniat el.

„Dar amenințarea informatică face invizibilă o bună parte din aceste activități. Sunt mai multe decenii de când Rusia reprezintă o amenințare deghizată. Diferența este că, în prezent, metodele de care dispune sunt din ce în ce mai numeroase”, a mai explicat Parker.

La rândul său, Washingtonul a acuzat recent Rusia că a orchestrat vaste atacuri informatice pentru a influența campania prezidențială americană. Președintele rus Vladimir Putin a respins aceste afirmații. Moscova a mai fost acuzată de SUA că ar fi vrut să-l favorizeze pe candidatul republican Donald Trump.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

7 Responses to Șeful spionajului britanic: ”Rusia recurge la metode din ce în ce mai agresive”

  1. bogdan spune:

    Noi vedem si pe acest site trollii la lucru ! Ei pot fi depistati urgent ! Caracteristici de baza: sunt impotriva USA , NATO, UE ! Folosesc termeni specifici trollilor gen: fascisti,soros,economia distrusa si indatorata,amerloci,sclavi ai americanilor etc ! Sunt gretosi de pupatori pt Ospiciul Lumea Rusa-TEST -NICIODATA nu vor spune ceva negativ la adresa Ospiciului Lumea Rusa -ce-i plateste ! Sunt anti Ucraina declarati si anti Moldova sau Romania deghizati !

    Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
    cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !

    Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Toni nu-i departe !

    • nada spune:

      Frati Romani
      Pe acesta pagina de propaganda impotriva Rusiei, activeaza sorosistii tradatorii de tara vanduti concernelor americane care doresc razboiul, crima cea mai mare impotriva umanitatii, un razboi in interesul bestiilor de la Washington,care are ca scop si distrugerea natiei romanesti pentru a fi inlocuita cu teroristi din ISIS, mercenarii care executa treburile murdare ale SUA, teroristi care va sunt impusi cu forta ca fiind „refugiati” pe care trebuie sa-i primiiti (ca sa va distruga tara din interior si sa va islamizeze)
      ROMANI ! Daca sunteti patrioti cu adevarat atunci „trolati ” aceasta pagina a bestiilor tradatoare de tara, care sustin un razboi dorit de dusmanii Romaniei, razboi care nu este in interesul romanilor.
      In aceste conditii, a combate niste bestii sorosiste tradatoare de tara care propovaduiesc Noua Ordine Mondiala impusa printr-un mare razboi mondial care va distruge inclusiv romanii si Romania, a combate aceste bestii setoase de sange, este o obligatie morala a fiecarui OM si o datorie patriotica a oricarui roman care doreste pacea si binele natiunii sale. Aceste bestii tradatoare care va instiga la razboi sunt dusmaii Romaniei cozile de topor a imperialistilor de pe Wall Street, cei care conduc azi SUA si vor sa devina stapanii lumii asa cm ne dovedesc bazele lor militare in peste 140 de tari cei care au schimbat in ultimii 20 de ani democratia americana in fascism de tip hitlerist asa cum ne arata razboaiele lor de agresiune prin care vor sa distruga state ca sa le jefuiasca.Romani TREZITI-VA, combateti acest site si dati de pamant cu tradatorii sorosisti vanduti dusmanului care vor sa distruga poporul roman ! https://www.youtube.com/watch?v=R2c9PMV3ZJg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top