MujenkoArmata ucraineană are capacitati suficiente și este pregatita pentru a efectua atât operațiuni de apărare, cât și ofensive, sustine Viktor Mujenko, șeful Statului Major al Armatei Ucrainei, într-un interviu acordat revistei „Novoe Vremea”.

„Desigur, avem unele probleme, dar am găsit modalități de a le rezolva. Avem uşoare întarzieri, dar putem vedea perspectivele şi acele obiective pe care le-am stabilit vor fi îndeplinite,..” – a declarat Mujenko.

În același timp, Victor Mujenko a recunoscut existența problemei eschivarii tinerilor fata de satisfacerea serviciului militar. „Există probleme, există fugari. Ei au fost si inainate, dar avem şi un număr mare de voluntari”, – a spus el.

Totodata, oficialii Operatiunii Antitero (ATO), constată că insurgenții pro-rusi nu au suficiente forțe pentru ofensiva. Ofiterul de presa al sectorului „B”, Evgheni Silkin spune că separatistii nu au nici puterea şi nici mijloacele pentru ofensivă pe scară largă împotriva forțelor ATO în Donbas, potvit Kanal 5.

În același timp, Silkin a menționat că, în ciuda acestui fapt, teroristii continua sa atace. Potrivit lui, acest lucru se face pentru a înfuria populația civila, care să ceară trupelor ucrainene sa se retraga.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,83 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top