Câțiva senatori republicani si democrati depun marți un proiect legislativ vizând impunerea unui set de sancțiuni împotriva Rusiei, în urma ingerințelor în camapania electorala din SUA și a acțiunilor militare ale Moscovei în Siria și în Ucraina, transmite Reuters.

Proiectul a fost inițiat de republicanul John McCain și de democrații Ben Cardin și Robert Menendez, toți senatori cu influență în materie de politică externă.

Conform unei versiuni preliminare consultate de Reuters, documentul prevede impunerea de interdicții de viză și înghețarea bunurilor persoanelor ”care se implică în activități semnificative ce subminează securitatea cibernetică a infrastructurii publice sau private și instituțiile democratice”, sau acordă asistență unor astfel de activități.

Sunt incluse, de asemenea, sancțiuni împotriva celor care desfășoară activități cu sectoarele de apărare sau informații ale Moscovei, sancțiuni ce ar putea afecta companii internaționale ce fac afaceri cu Rusia.

Proiectul mai prevede noi sancțiuni din cauza intervențiilor militare ale Rusia în estul Ucrainei și în Siria, inclusiv transpunerea în lege a patru ordine executive ale președintelui în funcție, Barack Obama.

Printre altele, sunt prevăzute sancțiuni asupra investițiilor de peste 20 milioane de dolari în capacitățile Rusiei de petrol și gaze naturale.

Proiectul va fi introdus în Senat cu o zi înaintea audierii în Comisia pentru relații externe a acestei camere a lui Rex Tillerson, fostul CEO al companiei petroliere Exxon Mobil, propus de Donald Trump pentru postul de secretar de stat.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

One Response to Senatorii americani propun un nou set de sancțiuni împotriva Moscovei

  1. bogdan spune:

    Calea Corecta ! Cu Godacii doar asa se poate proceda !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top