Unul dintre liderii rebeli ai auto-proclamatei Republici Populare Lugansk, atamanul „cazacilor” de pe Don Nikolai Kozitsin a declarat într-un interviu pentru Gazeta.ru ca fortele din Donbas dispun de un focos nuclear.
„Avem la dispoziție focosul nuclear. Erau patru în Ucraina, dar ukrii (ucrainenii – n.r.) le-au ascuns pe undeva, unul l-am capturat și ei știu că îl avem” – a declarat Kozitsin.
La întrebarea despre implicarea lui Kozitsin în doborârea aeronavei malaieziene, potrivit înregistrarii audio în care el admite că avionul a fost doborât de teroriști, el a răspuns: „Atunci am zis și acum o repet: Nu aveau ce zbura deasupra teritoriului de război. In ziua aceea era o lupta in zona Krasnîi Partuzan, îi scoteam pe ukri care încercau să intre din spate. Cine l-a doborat, l-a doborat, m-ai înțeles? „
Aminitim ca, pe 17 iulie, o aeronava a companiei aeriene Malaysia Airlines care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur, a fost doborata în apropierea orașului Torez din regiunea Donetk.
Consilierul ministrului afacerilor interne al Ucrainei Anton Gerashchenko a anuntat atunci ca avionul a fost doborât de teroriștii pro-rusi cu un sistem anti–aerian „Buk”, obtinut de la autoritățile ruse.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.