„Înainte de întâlnirea politicienilor de frunte și a reprezentanților economiei, poliția cantonului Graubünden din Davos a reținut doi posibili spioni din Rusia”, relatează publicația elvețiană Tages-Anzeiger.

„Pentru spionii din Rusia, Forumul Economic Mondial (WEF) a început aparent încă din vara trecuta”, notează publicatia, care aminteste ca, în august 2019, la Davos, au fost prinsi doi presupuși agenți ruși, care probabil efectuau lucrări pregătitoare pentru monitorizarea WEF, eveniment care a a început luni seara.

„Politicienii și reprezentanții de frunte ai economiilor din diferite țări se întâlnesc la Davos în această săptămână. Chiar dacă unii dintre și-au anulat vizita, nu lipsesc persoanele interesante pentru spionaj. Este în primul rând vorba despre Donald Trump și Angela Merkel. Președintele rus, care sustine ca nu este interesat de eveniment, si-a trimis în schimb spionii.

Cel puțin acest lucru este demonstrat de incidentul care a avut loc la Davos în urmă cu cinci luni. Atunci, doi bărbați au atras atenția agențiilor de securitate. La o verificare a poliției din cantonul Graubünden, unul dintre bărbați a spus că este instalator. Însa, la fel ca și însoțitorul său, a prezentat politistilor un pașaportul diplomatic rusesc.

Polițiștior din Graubünden le-a atras atentia faptul că cei doi ”muncitori” urmau sa stea trei săptămâni la Davos. O ședere scumpă pentru cineva care declara că își câștigă pentru viața instalând țevi și reparand toalete în Rusia – notează publicația.

„Când a fost întrebat de ce cei doi au pașapoarte diplomatice, Stanislav Smirnov, ofițer de presă al ambasadei ruse la Berna, a răspuns:„Nu doar personalul MAE poate obtine pașapoarte diplomatice. ”Se presupune că muncitorii erau detasati pentru pregatirea programului „Casa Rusă” în timpul WEF”.

Potrivit poliției din cantonul Graubünden, suspectii nu au fost acreditati în Elveția în calitate de diplomați, și ca, prin urmare, nu puteau beneficia de imunitate diplomatică.

Cu toate acestea, rușii au pretins drepturi speciale, iar reprezentanții Ambasadei ruse au amenințat cu consecințele diplomatice în cazul arestării celor doi.

Poliția cantonul Graubünden a luat legatura cu serviciul federal de informații. În cele din urmă, cei doi au fost eliberați. Planurile lor la Davos erau prea vagi, iar politistii nu le puteau incrima nimic.

Cei care sunt familiarizați cu cazul și vorbesc despre acesta în condiția anonimatului, consideră că cei doi erau la Davos probabl pentru pregatirea operațiunii cibernetice in materia spionajului impotriva WEF. Obiectivele lor ar putea fi nu doar delegatiile oficiale prezente la Forum dar, de asemenea și criticii Kremlinului, precum Bill Browder.

„Davos este unul dintre puținele locuri în care mă pot confrunta direct cu guvernul rus în problema încălcărilor drepturilor omului”, a declarat Bill Browder, citat de Tages-Anzeiger. Browder spune că Rusia dorește ca el să nu mai poată participa la forumul de la Davos, dar că conducerea WEF a refuzat să-l excludă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to ”Și atunci instalatorul le-a arătat polițiștilor pașaportul său diplomatic”

  1. didi spune:

    https://www.youtube.com/watch?v=d1yarRFnE7Y&feature=emb_title

    ia vedeti voi ca si presedintele ucrainei incepe sa fie revizionist. uite cum vorbeste despre bucovina de nord si despre momentul 1918 intr-un discurs oficial.

  2. Ramona Georgescu spune:

    Putin nu se invata minte.Rusia nu are dreptul sa spioneze.Doar SUA si cine vor SUA.

  3. bogdan i spune:

    Orikum godacii sunt usor de depistat…put rau de tot a lume de kkat rusa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top