Accesul la blogul principalului opozant al  Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost blocat joi la ordinul Roskomnadzor, în urma cererii miliardarului Oleg Deripaska, vizat de o anchetă recentă realizata de Fondul de Combatere a Coruptiei, fondat de opozant, potrivit France Presse.

‘Roskomnadzor (autoritatea de control al mass-media) a blocat https://navalny.com/ la cererea (oligarhului rus Oleg) Deripaska’, a anunţat opozantul pe contul său de Twitter. ‘Site-ul rămâne încă accesibil prin intermediul câtorva furnizori de internet, dar aceasta este temporar’, a adăugat el.

Blocarea blogului lui Navalnîi intervine la mai puţin de o săptămână după publicarea unei înregistrări video acuzându-l pe influentul vicepremier rus Serghei Prihodko ca ar fi beneficiat de generozitatea miliardarului Oleg Deripaska în compania unor ”dame de companie”.

Deripaska (foto) a solicitat ulterior ca toate informaţiile legate de viaţa sa privată, inclusiv videoclipul care îl arată împreună cu un bărbat care seamănă cu Serghei Prihodko pe iahtul său, să fie eliminate de pe internet şi din mass-media care s-au referit la acest caz.

Navalnîi a informat sâmbătă că a primit un avertisment din partea Roskomnadzor, invitându-l să ‘şteargă tot’ conţinutul blogului său, înregistrat ca ‘site care conţine informaţii a căror difuzare în Rusia este interzisă’.

Roskomnadzor a confirmat agenţiilor de presă ruse că o ‘decizie a unui tribunal rus l-a obligat să ia măsuri pentru a bloca accesul la informaţiile difuzate’ de site-ul web al lui Navalnîi.

Două videoclipuri care constituie elemente cheie ale anchetei lui Navalnîi au dispărut în noaptea de miercuri spre joi din reţeaua socială Instagram, unde au fost iniţial postate.

Oleg Deripaska a calificat acuzaţiile opozantului drept ‘scandaloase şi false’ şi a promis să-şi apere ‘onoarea şi demnitatea în faţa instanţelor’.

Blocarea site-ului lui Alexei Navalnîi intervine cu aproape o lună înainte de alegerile prezidenţiale din 18 martie, la care a fost împiedicat să participe de Comisia Electorală din cauza unei condamnări penale, pe care el o consideră motivată politic. Opozantul a lansat un apel la boicotarea scrutinului prezidenţial.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Blogul opozantului rus Alexei Navalnîi – blocat de autorităţi

  1. bogdan spune:

    Mai bine ar redenumi Porcia Pitikul ! Sa-i spuna direct URSS 2 redusa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top