leviathanParlamentarul rus, Dmitri Sivirkin, a fost condamnat, miercuri, de un tribunal din oraşul rus Samara, la plata sumei de 50 000 de ruble (992 dolari) actorului Valery Grishko, care a jucat în filmul nominalizat la Oscar „Leviathan”, interzis de autorităţi la ordinul înalţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, informează themoscowtime.com.

Grishko a jucat în film rolul unui preot ortodox care deşi a câştigat numeroase premii în Occident a stârnit furia guvernului şi Bisericii Ortodoxe Ruse întrucât ar fi pus Kremlinul într-o lumină proastă.

Dmitri Sivirkin a publicat în paginile portalului online Samara.ru un articol în care a criticat în termeni foarte duri filmul Leviathan şi implicit pe actorul Valery Grishko căruia i-a reproşat lipsa crasă de patriotism.

„Mi-a plăcut decizia instanţei foarte mult. În primul rând înseamnă că instanţa a fost de acord cu toţi termenii pe care i-am folosit în analiza mea despre rolul domnului Grishko în Leviathan. Eu sunt foarte mulţumit cu preţul de 50000 de ruble pe care trebuie să îl plătesc pentru că am spus lucrurilor pe nume”, a conchis Sivirkin.

Filmul îşi ia numele de la Cartea lui Iov, din Vechiul Testament, unde Iov este pus la încercare de Satan şi i se ia totul, fără ca el să se lepede de credinţa în Dumnezeu. Aici, Nikolai pierde într-un proces corupt casa moştenită din generaţie în generaţie, apoi nevasta (Elena Liadova), tânără şi frumoasă, care este ucisă; apoi libertatea, căci este acuzat de crimă, şi în cele din urmă şi propriul fiu, rămas singur, care va fi luat în plasament chiar de cei care i-au denunţat tatăl.

Andrei Zviaghinţev, prin filmul său, nominalizat în mod surprinzător de către Federaţia Rusă la Oscarul pentru film străin, aduce o critică directă societăţii ruseşti contemporane. Nimic nu îl poate scăpa pe Iov( Nikolai), însă, nici măcar întoarcere spre credinţă, căci şi pe aceasta au pus mâna reprezentanţii statului corupt.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top