Președintele venezuelean Nicolas Maduro este convins că liderul Statelor Unite, Donald Trump, a dat ordin să fie omorât. Ieri, 29 ianuarie, jurnaliștii au surprins o însemnare în carnețelul de notițe al consilierului de securitate națională al Casei Albe, John Bolton, care a scris „5000 de soldați în Columbia”.

„Fără îndoială, Donald Trump … a spus guvernului columbian, mafiei Columbiei să mă omoare. Dacă mi se va întâmpla ceva, Donald Trump și președintele columbian Ivan Duque vor fi responsabili pentru tot ce mi se întâmplă „- a spus Maduro într-un interviu pentru RIA” Novosti „.

„Între timp eu sunt apărat, avem un sistem bun de apărare, în plus, avem o protecție mai substanțială – aceasta este protecția dată de Dumnezeu, care îmi va da viață lungă”, a spus el.

Actualul președinte al Venezuelei a mai spus că președintele rus Vladimir Putin i-a confirmat telefonic, cu câteva zile în urmă, că Rusia va continua să consolideze cooperarea cu el, în special în afacerile militare.

„În ceea ce privește cooperarea militară, avem echipament rusesc de cel mai înalt nivel, cele mai avansate sisteme de arme rusesti se află în Venezuela, sunt bine desfășurate, tot personalul nostru lucrează, a fost instruit în Rusia”, a spus Maduro.

Vom reține că, zilele trecute, agenția Reuters a relatat despre sosirea la Caracas a circa o suta de mercenari militari din Rusia pentru a oferi paza si protecție lui Nicolas Maduro. Potrivit unor informații pe surse, este vorba despre compania militara privata ”Wagner”, fondata de „bucătarul lui Putin” Evgheni Prigojin, la propunerea Ministerului rus al Apărării.

Moscova a negat informațiile Reuters.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Socialistul Maduro spune că are protecție de la Dumnezeu și Putin

  1. bogdan spune:

    Adik de la Dumnezeul lui numit Putler…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top